Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 22:02

Comuna Corbi şi municipiul Curtea de Argeş vor fi afectate de întreruperi de energie electrică!

În săptămâna 9-15 septembrie, Distribuţie Oltenia a anunţat că va executa lucrări în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai acesteia. Astfel, luni şi marţi se va întrerupe furnizarea energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din comuna Corbi, sat Corbi - alimentat din PTA Corbşori, între orele 08.30 şi 16.30, miercuri va fi afectat satul Stăneşti - alimentat din PTA Stăneşti, iar joi satele Poduri şi Pârâieşti - tot între 08.30 şi 16.30, în timp ce vineri vine rândul Curţii de Argeş, între 09.00 şi 15.00, cu străzile Olteni, Poştei, Bădârceşti, Zloteşti, Zambilelor, Rm. Vâlcea - alimentate din PTA Rm. Vâlcea, PTA Spartacus.
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile. Informaţii actualizate pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro. Constituie pericol iminent de electrocutare următoarele acţiuni întreprinse de persoane neautorizate: intrarea în posturile de transformare; urcarea pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice; înlocuirea siguranţelor electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe. Deficienţele în alimentarea cu energie electrică ce afectează reţelele din judeţul Argeş pot fi semnalate non stop, direct operatorului de distribuţie la unul dintre numerele de telefon 0800.500.000 - număr de telefon gratuit în orice reţea, 0251/408.006, 0251/408.007 şi 0251/408.008 - numere de telefon cu tarif normal în reţeaua naţională. Utilizând doar codul locului de consum şi numărul de telefon, abonaţii pot sesiza întreruperile în alimentarea cu energie electrică după aproximativ 20 secunde de aşteptare şi fără a mai intra în contact cu un operator. Codul locului de consum se află pe factura de energie electrică şi începe cu 005.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It