Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 22:01

La curtea lui Urmuz - După douăzeci de ani

Am reluat titlul celebrului roman cu muschetari (vine de la „muschetă”, nu de la „muşchi”, de aceea sedila nu-şi are loc...), dar, de fapt, nu au trecut decât 19 ani de la prima ediţie a conferinţei. Era în 2000, s-a numit atunci Workshop on Multiset Processing, din anul următor a devenit Workshop on Membrane Computing, de la a zecea ediţie, organizată în 2009 tot la Curtea de Argeş, s-a trecut la Conference on Membrane Computing, CMC pe scurt. A mers între timp prin lume, dar la început de august a.c., ediţia a 20-a s-a desfăşurat tot în oraşul nostru, la Hotel Posada. S-a scris în ziar, nu reiau detalii - dar subliniez ajutorul primit în organizare, sub diferite forme, din partea Consiliului Judeţean Argeş, Primăriei Curtea de Argeş, Argcoms S.A., Rotarexim Râmnicu Vâlcea, Hotel Posada, mai amintesc şi că întâlnirea s-a plasat sub egida IMCS (International Membrane Computing Society, cu sediul în China, prof. Gexiang Zhang, preşedintele executiv al societăţii, fiind prezent la Curtea de Argeş), a C.J. Argeş şi a Academiei Române. Sar însă în timp, două decenii în urmă...
Am găsit în bibliotecă copia unei pagini din „Argeş Expres”, de sâmbătă (apărea ziarul şi în „uichend”?!) 26 august 2000, în care se anunţa că s-au încheiat „Lucrările Seminarului despre modele de calcul cu membrană”. Pagina este semnată de Corina Alina Lazăr (pe unde mai este acum?) şi conţine 12 declaraţii ale unor participanţi, plus un scurt interviu pe care Doru Bobi i l-a luat lui Pierluigi Frisco, de la Universitatea din Milano, Italia, pe atunci, un tânăr informatician la început de carieră, azi „pierdut” pe undeva prin Olanda, „în producţie”, după un doctorat foarte reuşit în calcul membranar/celular, o carte la Oxford Univ. Press, mai mulţi ani în cercetare şi învăţământ superior petrecuţi în Anglia.
Încep cu o vorbă cu tâlc a lui Pierluigi (Pier, pentru cei apropiaţi), atenţie, rostită de un tânăr, cu două decenii în urmă. Doru Bobi îl informează că „aveţi un compatriot întreprinzător particular în oraşul nostru”, iar Pier răspunde: „Nu ştiam. Totuşi, rămân la ideea că orice întreprinzător străin vine în primul rând să câştige. Dacă voi, românii, vreţi să vă dezvoltaţi şi încă rapid, bazaţi-vă pe forţele proprii!” Ultimele vorbe sunt luate ca titlu al interviului, scrise cu litere îngroşate... Dar, vorba unui banc sec: şi la ce ne-a folosit?...
Interesante sunt şi celelalte declaraţii. O parte dintre autori au fost prezenţi şi anul acesta la Curtea de Argeş, doi dintre ei nu mai există însă, Dumnezeu să-i odihnească: germanul Manfred Kudlek şi profesorul Solomon Marcus. Reiau două paragrafe de la acesta din urmă (omit unul, în care îşi laudă discipolul...): „Acest workshop ne anunţă ce poate să fie şi ce în mod sigur va fi peste câtva timp la Curtea de Argeş, care are un trecut glorios, iar acum a căpătat şi un prezent remarcabil prin faptul că această primă ediţie a seminarului despre modele de calcul cu membrane s-a desfăşurat pe aceste meleaguri. // (...) A fost o manifestare de avangardă la nivel mondial, cu referire la una dintre cele mai fierbinţi probleme de cercetare în momentul de faţă, la interferenţa biologiei, cu informatica şi cu matematica."
Mereu avem ceva de învăţat de la înţelepţii noştri profesori...
Închei prin a menţiona că Svetlana Cojocaru, de la Chişinău, prezentă în ziar (au fost şi anul acesta la Curtea de Argeş mai mulţi basarabeni, unii încă la baştină, alţii plecaţi prin lume), este acum vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It