Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 21:26

Termene pentru elevii şi studenţii cu pensie de urmaş

Pentru evitarea suspendării din plată începând cu data de 1 octombrie a pensiilor de urmaş, beneficiarii din categoria menţionată trebuie să ştie că este obligatorie depunerea adeverinţei de elev/student la Casa Judeţeană de Pensii Argeş, respectându-se nişte termene. Astfel, pentru cei care au vârsta peste 16 ani şi urmează o formă de învăţământ (liceu zi/seral sau şcoală postliceală), adeverinţa de elev, însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul, din care rezultă că în anul şcolar 2019-2020 urmează o formă de învăţământ organizată conform legii, eliberată după începerea anului şcolar, vor fi depuse până la data de 25 septembrie. În cazul nedepunerii acestei adeverinţe, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2019 se reţine de la plată. Studenţii urmaşi, în vârstă de până la 26 ani, au obligaţia ca, până la data de 25 septembrie, să depună o declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că îşi continuă studiile în anul universitar 2019-2020, însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul. Modelul Declaraţiei poate fi descărcat de pe site-ul instituţie, rubrica "Acte şi formulare necesare". După începerea anului universitar, până la dată de 25 octombrie, aceştia au obligaţia de a depune adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte că urmează o formă de învăţământ superior în anul universitar 2019-2020, însoţită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul. În situaţia în care studenţii urmaşi nu depun declaraţia pe propria răspundere în sensul continuării studiilor până la data menţionată, pensia de urmaş aferentă lunii octombrie 2019 va fi reţinută de la plată. Acelaşi lucru e va întâmpla şi în luna noiembrie dacă nu vor depune adeverinţa. Pensiile reţinute de la plată se vor achita în luna următoare prezentării documentelor solicitate, cu acordarea retroactivă a drepturilor suspendate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It