Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 21:26

Prognoza meteo pe trei luni

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au transmis primele informaţii despre evoluţia vremii în următoarele trei luni de zile. Astfel, în această lună ne vom bucura de vreme caldă, septembrie aducând valori chiar mai ridicate decât media înregistrată de-a lungul timpului, în special în sudul ţării. În celelalte regiuni, însă, valorile termice vor fi normale pentru această perioadă. Nici precipitaţiile nu vor fi mai multe decât este normal pentru această perioadă a anului. Sfârşitul lunii septembrie aduce valori maxime şi minime care se vor încadra între 19 şi 6 grade Celsius, dar şi averse de ploaie. Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie spun că şi octombrie va fi o lună caldă, cu temperaturi care se vor încadra între 23 şi 3 grade Celsius. Precipitaţiile vor fi slabe, dar, după jumătatea lunii, vremea se va răci accentuat. În noiembrie se vor înregistra temperaturi cuprinse între 13 şi 3 grade Celsius. Cerul va fi predominant noros pe tot parcursul lunii, iar începând cu mijlocul lui noiembrie, vom avea şi temperaturi de 0 grade Celsius. De data aceasta, precipitaţiile vor fi bogate şi, din pricina temperaturilor scăzute, ne putem aştepta să cadă prima ninsoare din acest an.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It