Listă orientativă de rechizite pentru clasa I

Vacanţa de vară se apropie de final şi, dacă pentru unii începutul toamnei înseamnă bilanţul "recoltei" şi, în general, ei sunt preocupaţi de număratul de nuci ori castane, pentru părinţii de elevi, noul anotimp presupune forări adânci în bugetul familiei în vederea pregătirii pentru şcoală. Cei mai presaţi de acest moment sunt, fireşte, aceia ai căror copii se află abia la început de drum în parcursul şcolar, fiindcă pentru ei sunt cele mai mari cereri în materie de rechizite şi accesorii. Tot în cazul lor, ghiozdanele dau peste cap cântarul, fiindcă obiectele pe care sunt nevoiţi să le care zilnic cu ei depăşesc lejer 5 kg. Dincolo de problema bugetului, care pentru mulţi români este şubred, şi lăsând la o parte chestiunile de ţinută (uniformă, echipament sportiv, încălţăminte etc.), deseori, problema părinţilor de copii înscrişi în clasele primare o reprezintă lista de rechizite care trebuie achiziţionate. 
Noi ne-am gândit să dăm o mână de ajutor şi să vă oferim o listă orientativă. Potrivit specialiştilor, un elev care începe ciclul primar ar avea nevoie de următoarele: 3 caiete Tip I cu liniatură oblică (1 de clasă, 1 de casă, 1 de teste); 3 caiete de matematică (1 de clasă, 1 de casă, 1 de teste); 2 caiete cu foaie velină; 1 bloc de desen; 1 carte de colorat; 1 set beţişoare pentru numărat; 1 penar care va conţine 2 stilouri, 1 set rezerve, 1 PIC, 2 creioane, 1 gumă de şters, 2 pixuri cu gel albastru, 1 riglă, 1 set creioane colorate, 1 set carioci şi 1 ascuţitoare; 1 carneţel de notiţe; 4 dosare cu folii de plastic; 1 biblioraft; 20 coperţi - pentru cărţi şi caiete; 1 socotitoare; 1 alfabetar; 1 foarfecă; 1 lipici solid; 1 set hârtie glasată; 1 set hârtie creponată; 1 set acuarele şi pensule; 1 pahar plastic; 1 set şerveţele. Desigur, toate se pun într-un ghiozdan, care - de asemenea - se cere cumpărat şi neapărat să fie foarte încăpător! Sfatul pentru părinţi ar fi, totuşi, să întocmească această listă împreună cu învăţătorul de la clasă, în prima zi de şcoală, când se fac, de obicei, "şedinţele tehnice". În acest fel, veţi cumpăra exact acele lucruri care sigur se vor folosi la clasă şi care, în funcţie de fiecare dascăl în parte, pot să difere. Totodată, poate veţi afla cam ce mărime şi formă trebuie să aibă copertele pentru manuale - o altă "pretenţie" care le dă multora bătăi de cap! De adăugat ar mai fi că preţurile pentru articolele cuprinse în lista de mai sus sunt piperate bine, un penar complet, corect şi calitativ echipat ajungând să coste 50-80 lei. De asemenea, atenţie la calitatea hârtiei caietelor şi a blocului de desen! Dacă vă zgârciţi şi căutaţi să cumpăraţi ce este mai ieftin, riscaţi să-i îngreunaţi copilului munca, fiindcă hârtia proastă a caietelor produce întinări ale scrisului, iar un bloc de desen cu foaie subţire şi lucioasă va genera, după utilizarea acuarelelor cu apă, nişte scoarţe impracticabile...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
