Iar n-avem manuale!...

Noul an şcolar ne bate la uşi, însă nu prea suntem pregătiţi să-l întâmpinăm. Cel puţin, nu în ceea ce priveşte licitaţia pentru manuale privind clasa a VII-a, care, potrivit calendarului prevăzut, se va încheia pe 22 septembrie. Cu alte cuvinte, iarăşi încep cursurile fără cărţi şi, la cum se mişcă lucrurile, situaţia din anii trecuţi devine tradiţie! Chiar dacă recent au fost anunţaţi primii câştigători ai licitaţiei pentru manualele de clasa a VII-a (unde, se pare, cele mai multe disipline ar urma să aibă manuale realizate de editurile Art Klet, Litera şi EDP, CD Press şi Aramis), mai trebuie să treacă perioada contestaţiilor şi abia apoi să fie puse la lucru tipografiile. Cauza principală ar fi lansarea acestor licitaţii în urmă cu numai jumătate de an, adică în martie, la care se adaugă faptul că a fost alocată numai o lună pentru pregătirea proiectelor de manuale şcolare. Din moment ce primele rezultate au fost afişate abia pe 21 august, iar în prezent încă se pot depune contestaţii, evident că în luna septembrie este puţin probabil să ajungă măcar iz de manuale pe băncile elevilor de clasa a VII-a... Mai precis, la nivel de ţară sunt necesare 2.600.000 manuale, însă, în prezent, au fost semnate contracte-cadru numai pentru 5,7% dintre acestea! Ei bine, cam atâtea vor fi prin şcoli la început de an... Dacă anul trecut, numai Editura Didactică şi Pedagogică a putut face achiţiţia pentru aceste cărţi, în 2019 sunt înscrise în cursă 21 edituri, deci competiţia este mare!... Şi dacă ar fi probleme numai pentru clasa a VII-a, parcă am mai putea trece cu vederea, însă şi la clasele I, a II-a şi a VI-a, alte 1 milion de manuale sunt în aşteptare pentru a trece de etapa contestaţiilor. În plus, pentru clasele a III-a, a IV-a şi a V-a sunt sute de mii de manuale pentru care nici măcar nu s-au depus oferte, ceea ce înseamnă că ele vor lipsi cu desăvârşire tot anul...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
