Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 18:56

TABLETĂ DE SCRIITOR - ÎNTÂLNIREA CU TINE ÎNSUŢI

Sinceritatea unui om îl conduce uneori spre întâlnirea cu propria sa conştiinţă. Şi ce poate fi mai mulţumitor, mai cinstit, mai înălţător decât un dialog cu tine însuţi, unde nici ipocrizia, nici minciuna, nici infatuarea nu-şi mai au locul, deoarece toate acestea ar fi în faţa ta însuţi, adică ţi-ar diminua chiar ţie? Marile conştiinţe fac periodic acest bilanţ al propriei evoluţii. E ca o judecată de sine, din care nu poţi ieşi decât în câştig. Fiindcă, analizându-te temeinic, poţi desprinde eficient binele de rău, îţi propui să înlături răul, înaintând numai pe calea binelui.
Dar şi oamenilor mai puţin morali şi corecţi le prinde bine întâlnirea cu ei înşişi, mai ales în anumite momente de răscruce ale evoluţiei lor, când au prilejul să se îndrepte. Poţi să regreţi atât de mult o greşeală încât să te hotărăşti să n-o mai repeţi, să iei toate măsurile pentru înlăturarea efectelor ei negative şi să te înscrii pe linia binelui, în continuare, pe care s-o urmezi toată viaţa. De unde putem deduce că judecătorul cel mai bun al fiecăruia poate deveni el însuşi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It