Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 18:17

Candidaţii care au fugit de la Titularizare, "pedepsiţi" cu un an fără catedră!

Aspiranţii la funcţia de profesor care s-au retras din examenul de Titularizare după ce au dat ochii cu subiectele nu vor mai putea intra în învăţământ în anul şcolar 2019-2020, nici ca suplinitori, nici pentru plata cu ora. Efectiv, aceştia vor sta pe "tuşă" un an de zile, drept "pedeapsă" pentru modul superficial în care au tratat acest examen. Este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru şi măsura va afecta nu mai puţin de 3.960 candidaţi (cel mai mare număr din ultimii 10 ani!), dintre care 142 din Argeş. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat în cadrul unei emisiuni televizate: "N-au fost pregătiţi şi, probabil când au văzut subiectele, s-au retras din examen. Vom proceda şi cu domniile lor la fel ca şi cu cei care au luat note mai mici de 5... Nu vor intra în învăţământ nici ca suplinitori, nici în plata cu ora! Este primul an când luăm această măsură şi decizia era una firească. Mă întreb de ce nu s-a luat mai demult?..." De altfel, primele rezultate obţinute de profesori la examenul scris de titularizare arată că 46,86% dintre cei prezenţi au luat note peste 7,00 la proba de săptămâna trecută, cu 0,54 puncte procentuale mai puţini faţă de anul trecut.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It