Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 18:15

Locurile de joacă pentru copii, în vizorul ANPC!

Luna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acţiuni de control privind respectarea prevederilor legale în spaţiile de joacă pentru copii. Controlul a cuprins 275 operatori economici din toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti. Au fost aplicate 168 sancţiuni contravenţionale din care 103 avertismente şi 65 amenzi contravenţionale, în valoare de 324.000 lei. În urma verificărilor, a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciului la 70 operatori economici până la remedierea neconformităţilor constatate, la 3 dintre operatorii economici controlaţi, dispunându-se sancţiuni complementare, respectiv interzicerea utilizării echipamentelor de agrement amplasate pe spaţiile de joacă până la eliminarea deficienţelor constatate în judeţul Braşov şi măsura opririi definitive de la exploatare a unor echipamente cu probleme la rampele de acces şi paviment, până la remedierea defecţiunilor, evaluarea conformităţii acestora şi emiterea unui certificat de conformitate de către un organism de certificare.
Abaterile contstate în timpul acţiunilor de control s-au referit la:
- calitatea serviciilor prestate în spaţii de joacă (lipsa afişării denumirii unităţii, a Codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze şi a programului de funcţionare), în judeţele Prahova, Maramureş, Sălaj, Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi, Alba, Mureş, Botoşani, Vaslui şi Constanţa;
- respectarea prevederilor legale referitoare la spaţii de joacă - H.G. nr. 435/2010 (conformitate din punct de vedere tehnic a echipamentelor şi respectarea cerinţelor esenţiale de securitate). Deficienţe în această privinţă au fost înregistrate la verificarea a 47 parcuri de joacă din judeţul Vaslui, dar şi la alte parcuri de joacă pentru copii din judeţele Hunedoara, Cluj, Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu, Satu Mare, Prahova, Argeş, Călăraşi, Sălaj, Neamţ, Ilfov, Timiş, Caraş Severin, Galaţi, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Giurgiu, Bihor, Satu Mare, Constanţa şi Maramureş.
Controlul a depistat echipamentele de agrement rupte, cu elemente sparte, ciobite, frânghii rupte, podeţe cu dale din lemn putrezite sau lipsă, cuie ruginite etc, elemente menite a pune în pericol integritatea utilizatorilor, respectiv a copiilor, în judeţele Arad, Mehedinţi, Argeş, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Braşov, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bacău, Neamţ şi Municipiul Bucureşti. Alte aspecte constatate la faţa locului: liste cu tarife aşezate în locuri greu accesibile sau fiind greu lizibile, toalete ecologice neigienizate, lipsa afişării regulamentului de funcţionare al locului de joacă etc., în judeţele Bacău, Arad, Prahova, Dolj, Galaţi, Buzău, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It