Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 15:54

Bacalaureat 2019: proba scrisă la Limba română!

Absolvenţii de liceu intră, începând de luni, 1 iulie, în focurile examenului de maturitate! Probele scrise din cadrul Bacalaureatului debutează, după cum bine se ştie, cu Limba şi literatura română, căreia îi va urma proba obligatorie a profilului (3 iulie) şi proba la alegere a profilului şi specializării (4 iulie). Reamintim că, în zona noastră, candidaţii vor fi repartizaţi în săli din două centre de examen, astfel: Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" - absolvenţii de la această instituţie şi cei de la Liceele Tehnologice "Constantin Dobrescu" şi Auto; Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" - absolvenţii de la această instituţie, cei de la Liceele Tehnologice "Ferdinand I" şi "Petre Ionescu Muscel" Domneşti şi cei de la Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab". Sălile de examen vor fi în continuare supravegheate cu camere video şi audio, la fel şi sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele. Accesul absolvenţilor de liceu în sălile de examen se va face între orele 07.30 şi 08.30, iar probele scrise vor începe la ora 09.00. Candidaţii care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe sau orice alte materiale care nu sunt permise în examen vor primi un plic în care să le introducă şi le vor pune în sala de depozitare a obiectelor personale.
Reamintim că, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise. În cazul în care pe unii-i bate păcatul să încerce vreo "schemă", le atragem atenţia că, odată prinşi, nu mai pot să participe la examenele următoare ale Bacalaureatului 2019 şi rămân fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării. Totodată, cei daţi afară din examen nu mai au dreptul să participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Reamintim că BAC-ul se poate susţine fără taxă de cel mult două ori. Taxele pentru susţinerea examenului pentru a treia oară se stabilesc de către Ministerul Educaţiei, iar anul trecut suma era de 280 lei.
Examenele scrise durează 3 ore; subiectele de BAC sunt concepute de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, din subordinea Ministerului Educaţiei. Candidaţii sunt repartizaţi în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe data de 8 iulie, până la ora 12.00, iar apoi se vor putea depune contestaţiile, până la ora 16.00. Recorectarea lucrărilor, acolo unde vor fi solicitări în acest sens, se va face în intervalul 9-12 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie. Le urăm tuturor mult succes!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It