Ia Românească, în expoziţie la Centrul Pensionarilor

Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş a organizat recent proiectul "Ziua universală a iei". Acţiunea s-a derulat la Centrul de Zi pentru Recreerea Pensionarilor, cu participarea beneficiarilor de acolo şi a celor din cadrul Centrelor ACCES şi "Sf. Justinian". În deschidere, directorul D.A.S., Mariana Moise, a intervenit cu o prezentare video cu privire la ia românească, devenită un simbol al culturii naţionale şi o sursă de inspiraţie pentru marii creatori de modă. La rândul său, prof. Constantin Voiculescu a avut o scurtă prelegere despre simbolistica acestui obiect vestimentar. Participanţii de la ACCES şi "Sf. Justinian" au venit cu expoziţia "Ia, simbol al creativităţii româneşti", constând în picturi şi ii din hârtie creponată, care au fost pregătite în atelierele de creaţie. La final, un deosebit recital de cântece populare a fost susţinut de către Elisa Voicilă. Scopul acestei ativităţi a vizat, printre altele, promovarea culturii şi a tradiţiilor populare româneşti în rândul tinerilor şi transmiterea către generaţia lor a ideii de păstrare a identităţii culturale naţionale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
