Evaluare Naţională în Argeş: cele mai multe medii de 10 din ultimii 4 ani, dar şi cea mai mică rată de promovabilitate din acelaşi interval!

Continuăm prezentarea statistică a situaţiei de la Evaluarea Naţională cu un bilanţ care cuprinde întreg judeţul. Astfel, din 4.750 de înscrişi, la examene s-au prezentat 4.674. Anul acesta a existat o singură situaţie de eliminare. Dintre cei care au susţinut cele două probe scrise, 3.484 au obţinut medii peste 5,00, iar 1.190 sub 5,00. Rata de promovabilitate (înainte de contestaţii) este de 74,54%, în scădere faţă de anii precedenţi: 77,91% în 2016, 78,29% în 2017, 75,86% în 2018. În ceea ce priveşte numărul mediilor de 10, Argeşul se poziţionează pe locul VI la nivel naţional, ceea ce nu-i rău deloc! Raportat la ultimii ani (18 în 2016, 15 în 2017, 16 în 2018), în 2019 ne putem mândri cu un salt uriaş. Vă reamintim că 23 de elevi argeşeni au luat punctaje maxime la Evaluarea Naţională. În ziua afişării rezultatelor, în acord cu metodologia cunoscută, s-au putut depune şi cererile de recorectare a lucrărilor, acolo unde elevii au considerat că au fost nedreptăţiţi ori s-au făcut erori de calcul. Astfel, potrivit inspectorului şcolar general adjunct Sorinel Fusea, la Limba şi literatura română s-au înregistrat 463 de contestaţii, iar la Matematică au fost depuse 447, în total fiind 910 cereri.
În întregul judeţ, mediile generale se prezintă în felul următor: 143 între 1,00-1,99; 247 între 2,00-2,99; 339 între 3,00-3,99; 462 între 4,00-4,99; 615 între 5,00-5,99; 712 între 6,00-6,99; 798 între 7,00-7,99; 807 între 8,00-8,99; 529 între 9,00-9,99. La Limba română au fost obţinute 103 note de 10 (faţă de 107 anul trecut), iar la Matematică 104 note de 10 (72 în 2018), ceea ce dovedeşte că, deşi subiectele au fost cele mai dificile din ultimii 7 ani, generaţia de absolvenţi de clasa a VIII-a din această vară s-a pregătit mai bine. Tot la nivel de judeţ, la Limba română s-au obţinut cele mai multe note cuprinse între 9,00-şi 9,99: 1.118 (la Matematică au fost 347). Acest număr este şi cel mai mare la disciplina filologică amintită raportat la celelalte note, de la 8,99 în jos. La Matematică, cele mai multe note au fost aşa-zisele "de trecere", cuprinse între 5,00 şi 5,99: nu mai puţin de 866!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
