Cum s-au descurcat la "probele de decor" candidaţii argeşeni la BAC?...

Etapa desfăşurării probelor de evaluare a competenţelor în limba română, digitale şi într-o limbă de circulaţie internaţională din cadrul examenului naţional de Bacalaureat - sesiunea iunie-iulie 2019 - s-a încheiat, urmând ca de luni, 1 iulie, să se deruleze probele scrise - prima fiind aceea la Limba şi literatura română. La evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) s-au înscris 3.901 candidaţi, dintre care s-au prezentat pentru susţinere 3.859. Calificativele obţinute au fost următoarele: 247 absolvenţi - "Mediu"; 668 - "Avansat"; 2.944 - "Experimentat". La această probă n-au existat eliminări! La sesiunea de evaluare a competenţelor digitale (proba D) s-au înscris 3.759 candidaţi, dintre care 49 nu s-au prezentat. A existat şi o eliminare a unui absolvent, conform metodologiei, la Liceul cu Program Sportiv Câmpulung, acesta fiind surprins cu telefonul. În urma examinării, 128 participanţi n-au primit calificativ, 439 au fost notaţi cu "Începător", 1.203 cu "Mediu", 977 cu "Avansat" şi 962 cu "Experimentat".
În fine, la proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) s-au înscris 3.617 candidaţi, dintre care s-au prezentat 3.557. De eventuale eliminări n-a fost nevoie... Rezultatele au fost următoarele: Înţelegerea textului audiat - 34 candidaţi fără calificativ, 338 cu A1, 930 cu A2, 1.137 cu B1 şi 1.118 cu B2; Înţelegerea textului citit (proba scrisă) - 35 absolvenţi fără calificativ, 289 cu A1, 1.178 cu A2, 1.034 cu B1 şi 1.021 cu B2; Producere de mesaje scrise - 997 participanţi fără calificativ, 479 cu A1, 580 cu A2, 525 cu B1 şi 976 cu B2; Producerea de mesaje orale - 95 absolvenţi fără calificativ, 499 cu A1, 628 cu A2, 675 cu B1 şi 1.660 cu B2; Interacţiune orală - 85 participanţi fără calificativ, 524 cu A1, 631 cu A2, 665 cu B1 şi 1.652 cu B2. Menţionăm că B2 reprezintă calificativul cel mai înalt, iar A1 este limita inferioară. Acestea fiind spuse, la etapa de competenţe, BAC-ul pare să le fi surâs celor mai mulţi dintre candidaţi. Şi nici nu este de mirare, fiindcă vorbim despre un cu totul alt nivel de examinare decât acela care-i aşteaptă de luni încolo... Din păcate, aceste calificative nu influenţează în vreun fel media generală de Bacalaureat şi certificatele obţinute nu sunt luate în considerare nici la admiterea în facultăţi, nici de angajatori, întrucât condiţiile lipsite de rigoare şi prea subiective în care sunt obţinute le fac irelevante şi inutilizabile. Acesta este şi motivul pentru care ele mai sunt numite "probe de decor". Totuşi, chiar dacă fără ele candidaţii pot participa la examenele scrise din iulie, ei nu pot obţine diploma de Bacalaureat până ce n-au bifat prezenţa la aceste aşa-zise examene orale!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
