Bani pentru fermieri şi dezvoltarea satului românesc

În data de 5 iunie 2019, României i-au fost virate de la Uniunea Europeană 88 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), ajungându-se astfel la suma de 1,7 miliarde euro, intrată de la începutul acestui an în contul plăţilor directe efectuate de APIA. Aceste fonduri au ajutat fermierii să-şi execute la timp lucrările agricole, să se doteze corespunzător, astfel încât să poată realiza investiţii viabile, moderne, la standarde europene. Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură şi dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,2 miliarde euro (plăţi directe şi investiţii). Preocuparea constantă a Ministerului Agriculturii pentru accesarea banilor europeni dedicaţi domeniului agricol a determinat o absorbţie de peste 8,4 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin eforturile susţinute ale funcţionarilor din cadrul celor două agenţii de plăţi, APIA şi AFIR.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
