Dan Manu s-a întâlnit cu directorii spitalelor

Vineri, preşedintele Dan Manu s-a întâlnit cu directorii spitalelor aflate în subordinea Consiliului Judeţean Argeş. La întâlnire au participat şi reprezentanţi din conducerile Casei de Asigurări de Sănătate, Direcţiei de Sănătate Publică, Colegiului Medicilor şi Asociaţiei Medicilor de Familie, alături de consilierul preşedintelui C.J. pe probleme de Sănătate, dr. Anci Ionescu. Discuţiile au vizat dezvoltarea şi funcţionarea unităţilor sanitare argeşene, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât şi al dotării cu echipamente medicale, precum şi al cadrelor medicale, în special tinerii medici specialişti care au ales să profeseze în spitalele argeşene în ultimii doi ani. Aparatura ultramodernă achiziţionată în ultimii ani, dar şi proiectele pe care Consiliul Judeţean le are în implementare în domeniul infrastructurii sanitare au fost principalele puncte ce au determinat alegerea lor. Reprezentanţii spitalelor aflate în reţeaua C.J. Argeş au prezentat stadiile de implementare ale proiectelor şi de achiziţii ale echipamentelor cuprinse în listele de investiţii, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi de la Consiliul Judeţean. De asemenea, au fost dezbătute problemele privind medicina de familie şi medicina şcolară la nivelul judeţului, precum şi necesitatea înfiinţării unui Centru de Permanenţă la Călineşti.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It