"Protejaţi-vă viaţa şi bunurile prin montarea detectoarelor de gaze!" (P)

Prin Ordinul nr. 179/2015, A.N.R.E. a introdus obligativitatea deţinătorilor centralelor termice alimentate cu gaze naturale de a-şi monta detectoare. Rolul acestora este să semnaleze orice scăpare de gaze şi să întrerupă automat furnizarea, protejând astfel spaţiile în care sunt montate, vieţile locatarilor şi chiar pe cele ale vecinilor. Din păcate, în ciuda numeroaselor explozii provocate de astfel de scăpări de gaze, foarte frecvente în timpul sezonului rece, dar care nu sunt excluse nici în restul anului, mai sunt destui români care fie nu cunosc obligativitatea instalării unor detectoare de gaze, fie o ignoră, pe principiul păgubos conform căruia "Merge şi-aşa!". Acesta a fost motivul pentru care am purtat o discuţie cu reprezentantul unuia dintre agenţii economici din Curtea de Argeş care are ca obiect de activitate instalaţiile ce folosesc drept combustibil gazele naturale, şi care - în ultimii ani - şi-a câştigat o bună reputaţie în domeniu, aspirând acum justificat la transformarea numelui într-un brand local şi nu numai. Este vorba despre JMG INSTAL GAZ CONFORT, unde am discutat la magazinul din strada Negru Vodă nr. 66 cu directorul general, d-na Marilena Jubleanu, interlocutor plăcut, cu abilităţi de comunicare şi capacitate de a-şi susţine afirmaţiile prin argumente logice - calităţi indispensabile unui profesionist în domeniu.
O afacere de familie
- D-na Jubleanu, cui i-a venit ideea de a înfiinţa această firmă?
- Practic, ea s-a conturat în urmă cu mai bine de un deceniu după mai multe discuţii purtate cu soţul, Gabriel, care era inginer cu specializare în domeniul gazelor. Am mers pe ideea unei afaceri de familie şi am luat-o de la zero, cum se spune: soţul lucra ca instalator şi eu asiguram serviciile de secretariat... Au fost ani grei, dar frumoşi, căci eram mai tineri, aveam entuziasm şi ambiţia de a reuşi. Am strâns lângă noi nişte prieteni, cu care am construit un nucleu puternic, dovadă că unii sunt şi acum în firmă, şi lucrurile au început să se lege...
- Care a fost secretul reuşitei?
- Mi-e greu să spun acum, pentru că realizez că a fost un cumul de factori, pornind de la competenţa personalului - şi de aici calitatea lucrărilor executate, promptitudinea şi eficienţa cu care am răspuns la solicitări, responsabilităţile asumate şi corectitudinea cu care ne-am onorat obligaţiile contractuale, fie că a fost vorba despre lucrări de instalaţii, de mentenanţă sau de asigurarea garanţiilor. În subsidiar, probabil că a fost benefică şi ideea de a înfiinţa acum vreo 5 ani un magazin propriu, bine aprovizionat cu tot ceea ce ne era necesar pentru desfăşurarea activităţii, pe strada Despina Doamna, în vecinătatea Poştei. Acest pas ne-a micşorat dependenţa faţă de terţi şi a permis o eficientizare a tot ceea ce făceam.
- Ştim că, în acest domeniu de activitate, concurenţa este acerbă. Cum v-aţi descurcat?
- Noi ne-am văzut de treaba noastră, mizând pe seriozitate şi calitatea lucrărilor executate, care ne-au oferit cea mai bună carte de vizită în faţa clienţilor. Pentru a menţine un standard ridicat, ne-am selecţionat bine personalul de execuţie şi l-am autorizat în conformitate cu normele în vigoare din domeniu. Pregătirea profesională a angajaţilor ne-a permis să abordăm şi lucrări de complexitate mai ridicată şi astfel să ne dezvoltăm firma, ajungând la un număr de 19 angajaţi!
- Ce-ar trebui să ştie potenţialul client despre JMG şi ce reprezintă aceste iniţiale?
- Voi răspunde mai întâi la partea a doua a întrebării. După cum v-am spus, este o afacere de familie, iar acele iniţiale reprezintă numele nostru de familie şi prenumele: Jubleanu Marilena şi Gabriel. La ora actuală, soţul - care a fost ales viceprimar al municipiului - nu mai activează în firmă, formalităţile legale au fost îndeplinite şi sunt respectate cu stricteţe, pentru că ştim ce-au păţit alţii, astfel că toată responsabilitatea îmi revine. Misiunea mea este să păstrez firma şi s-o dezvolt cu colegii, cu care pot spune că am relaţii ca de familie, deoarece adevărul este că depindem unii de alţii. Nu mi-e uşor să mă ocup şi de firmă şi, în paralel, şi de familie, dar m-am obişnuit să depăşesc greutăţile... În plus, conştientizez faptul că un mandat de viceprimar este temporar şi când va veni vremea, soţul va avea unde să se întoarcă să muncească.
Trecând la cealaltă parte a răspunsului, pot spune că potenţialul client poate avea în JMG INSTAL GAZ CONFORT prietenul care la nevoie se cunoaşte!
- Mai concret?
- Noi executăm instalaţii de diferite grade de complexitate pentru persoane fizice sau private, până la cele industriale, fie pe gaze, fie pe instalaţii termice sau sanitare atât în judeţul Argeş, cât şi în alte zone din ţară, unde suntem solicitaţi şi câştigăm licitaţii de execuţie, încheind contractele legale aferente. Specialiştii noştri autorizaţi au capacitatea profesională de a stabili traseele instalaţiilor în conformitate cu normele legale româneşti şi europene în domeniu şi cu nevoile clienţilor şi de a presta servicii de proiectare, astfel încât să se respecte tendinţele actuale de eficientizare a consumurilor de energie. Şi mă refer atât la instalaţiile pe gaze, cât şi la cele termice, sanitare şi ce mai avem noi în portofoliu, plus asigurarea intervenţiilor - la cerere - ori a mentenanţei fie la cerere, fie prin contract.
"Fiecare trebuie să ne protejăm vieţile şi bunurile!"
- D-na Jubleanu, v-am vizitat cu scopul de a ne vorbi despre detectoarele de gaze şi despre obligativitatea instalării acestora. Ce ne puteţi spune legat de acest subiect?
- Motivaţiile pentru care s-a emis Ordinul A.N.R.E. 179/2015 sunt evidente. Din păcate, el nu este respectat de cei care - să zicem - deţin instalaţii pe gaze, cum ar fi centralele termice dinainte de acea reglementare legală. Noi, ca firmă din acest domeniu, suntem obligaţi ca la montarea instalaţiilor pe gaze să punem în funcţiune şi detectoarele! Şi ne conformăm, nu numai pentru a respecta legea, dar şi pentru a proteja vieţile şi avuturile clienţilor noştri.
- De ce credeţi că există o anumită reticenţă la montarea detectoarelor de gaze?
- Poate fi şi un soi de conservatorism specific românesc, dar deopotrivă nu poate fi exclusă nici tendinţa de a considera prioritare alte nevoi ale casei, mai ales că, unora, costurile le pot părea mari fie în varianta de 150-160 lei, fie în cea dublă. Dar punând totul în balanţă cu beneficiile aduse de instalarea şi funcţionarea lor cu nenorocirile ce se pot întâmpla în lipsă, cred că înţelept ar fi să nu mai ezite cineva şi să solicite montarea acestor detectoare care protejează spaţiile şi vieţile oamenilor. Spun asta deoarece, la scăpări de gaze, ele avertizează sonor şi luminos şi chiar sistează furnizarea combustibilului. Montarea detectoarelor este - dacă vreţi - o obligativitate de a opta între viaţă şi moarte!
- Cum poate lua legătura cu dvs. un potenţial client?
- Posibilităţile de a ne contacta sunt numeroase: pot lua legătura telefonic la numerele 0348/101978 sau 0762204409, ne pot vizita magazinul de pe strada Negru Vodă nr. 66, de lângă C.N.V.V. sau se pot informa de pe site-ul firmei, www.jmg.ro! Acolo pot vedea şi ce servicii le putem furniza şi tipurile de centrală termică de apartament sau cu altă destinaţie şi se pot decide dacă merită sau nu să apeleze la noi pentru execuţii de lucrări, pentru verificări periodice trecute în fişele noastre, ce pot să le servească la întocmirea unor asigurări de bunuri, sau pentru mentenanţă pe bază de contract pe termen de 2 ani, ce se pot prelungi de comun acord. Pentru mai multe amănunte îi aşteptăm la discuţii şi consultări!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
