România, pe primul loc în UE la producţia de miere!

Ţara noastră se situează pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine şi pe primul loc la producţia de miere, a afirmat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. "În ultimii ani, sectorul apicol din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită programelor de sprijin financiar de la bugetul UE sau naţional. Prin accesarea acestor programe, apicultorii au putut achiziţiona material biologic cu valoare certificată, cutii şi utilaje apicole moderne pentru dezvoltarea acestei activităţi în vederea obţinerii de produse competitive, atât pe piaţa internă, cât şi la export", a spus Petre Daea. Acesta a menţionat că albinele furnizează un serviciu esenţial pentru agricultura modernă şi că sunt responsabile pentru polenizarea a trei sferturi din principalele culturi alimentare. "Încercaţi să vă imaginaţi lumea fără mere, pere, citrice, morcovi, struguri, măsline, roşii ori migdale sau o primăvară lipsită de florile câmpului. Circa o treime din culturile de legume, fructe şi flori din zonele temperate depind de serviciile albinelor, iar dacă extindem această abordare spre tropice, aproape toate plantele cu flori depind de insectele polenizatoare. Aşadar, albinele joacă un rol important în viaţa noastră, iar serviciile lor sunt gratuite. Pe de altă parte, datorită rolului socio-economic şi ştiinţific, apicultura este o activitate care contribuie la dezvoltarea spaţiului rural", a mai spus Petre Daea. Ministrul Agriculturii a menţionat că România acordă o atenţie deosebită sectorului apicol din punctul de vedere al agriculturii, protecţiei plantelor şi agriculturii sustenabile, deoarece albinele au un impact mare asupra echilibrului ecologic. Totodată, se are în vedere asigurarea funcţionării integrate a tuturor sectoarelor, dar şi susţinerea programelor de sprijin, de cercetare, inovare şi de educaţie pentru sectorul apicol, pentru a se asigura că apicultura face parte în continuare din producţia agricolă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
