S-au împotmolit cu maşinile în noroi!

Pompierii argeşeni au fost din nou solicitaţi să acorde sprijin unor persoane care au rămas blocate cu maşina pe un drum forestier, accesibil doar anumitor categorii de vehicule. În noaptea de luni spre marţi, pompierilor de la Detaşamentul Curtea de Argeş le-a fost din nou solicitat ajutorul, de data aceasta în comuna Arefu. "Intervenţia a avut loc în zona Cumpăna, pentru degajarea altui autoturism rămas blocat în noroi tot pe un drum forestier. După deblocare, maşina în care se aflau patru persoane a fost însoţită de pompieri până într-o zonă sigură", au transmis reprezentanţii ISU Argeş. Vă reamintim că zilele trecute, o altă persoană rămăsese blocată cu maşina în noroi pe un drum forestier de pe raza comunei Brăduleţ. Pornind de la aceste aspecte, pompierii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee necunoscute şi să nu intre pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei rutiere, chiar dacă dispun de autoturisme cu tracţiune integrală.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
