SCRIITORI ARGEŞENI - GLASUL ÎNŢELEPCIUNII

# Paul Adrian Cristescu, "Contemplaţii", Editura Tiparg, Piteşti, 2019
Fiul unui veritabil intelectual, din zona geografică a municipiului Curtea de Argeş, trecut prea devreme în lumea umbrelor, Paul Adrian Cristescu continuă tradiţia de prestigiu a tatălui său, prezentându-se ca un om cult, modest, politicos şi aproape timid, deşi cele câteva cărţi tipărite până acum i-ar da dreptul unui mai accentuat respect de sine. Norocul său este că-l apreciază ceilalţi intelectuali din municipiul regal, iar apariţiile sale intelectuale sunt luat în seamă, aşa cum se cuvine.
Volumul "Contemplaţii", pe care mi l-a oferit cu prilejul unei vizite făcute de mine în mijlocul creatorilor literari din Cenaclul "Nicolae Velea", condus cu pricepere şi competenţă de domnul director Ghiţă Marian, de la Biblioteca Municipală, mi-a oferit o adevărată revelaţie intelectuală. Înţelept şi precis, concis şi direct, autorul îşi exprimă, într-un fel de maxime şi cugetări, ideile sale utile şi educative despre o serie de teme general umane: Învăţătură şi Ştiinţă: "Ştiinţa este un tărâm nemărginit al cunoaşterii, pe care nu este indicat să te aventurezi la nesfârşit" (p. 42); Dragoste şi Fericire: "Fericirea există! Caut-o în simplitatea vieţii" (p. 31); Munca şi Destinul: "Culege singur roadele muncii tale şi nu lăsa şacalii sau păsările răpitoare să se înfrupte din ele" (p. 61); Credinţa în Dumnezeu, Viaţa şi Moartea: "Neputinţa omului în faţa morţii este unul din motivele care îl apropie pe acesta de Dumnezeu" (p. 5).
Am încercat o reaşezare tematică a conţinutului bogat al volumului acestui talentat creator. Cuprinderea lui din această carte este mult mai diversificată, deşi nu are decât 90 de pagini, format mic, dar gândirea şi talentul lui Paul Adrian Cristescu trebuie luate în seamă, fiindcă multe dintre ele ne pot fi folositoare, ca învăţătură şi comportament. Mă bucur să te descopăr, domnule Paul Adrian Cristescu, conform zicerii cronicarului că "Nasc şi la noi oameni!" Şi te aştept, oricând cu plăcere, cu un volum asemănător la Editura Arefeana.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
