Şantierul de la Mănăstire are drept scop creşterea turismului cultural în oraşul nostru!

Restaurarea, consolidarea şi punerea în valoarea a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş, a clădirilor anexă, a Bisericii de lemn "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", a zidului de incintă, a reţelelor exterioare şi construirea uni punct de informare - toate acestea reprezintă obiectivele Programului Operaţional Regional 2014-2020, al cărui beneficiar este Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului (Eparhia Argeşului şi Muscelului). Cu alte cuvinte, aşa se explică şantierul din zona lăcaşului de cult, care, potrivit datelor, ar trebui să dureze cel mult 39 de luni de la data semnării contractului de finanţare (menţionăm că lucrările au debutat la 1 aprilie 2016), iar valoarea totală a proiectului este de 21.910.156,11 lei, unde 18.251.160,03 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din FEDR şi 3.220.792,95 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din bugetul de stat.
Proiectul este, aşadar, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă impulsionarea dezvoltării municipiului Curtea de Argeş şi a judeţului Argeş, cu accent pe creşterea importanţei turismului cultural, un factor esenţial în dezvoltarea economică a zonei de implementare a proiectului, respectând în acelaşi timp principiile dezvoltării durabile şi protecţiei mediului, prin activităţi de conservare, restaurare şi menţinere a patrimoniului cultural şi al culturii tradiţionale româneşti. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: consolidarea, restaurarea a cinci monumente istorice: Palatul Episcopal; Paraclis; Clădiri anexă; Biserica de lemn "Intrarea în biserică" strămutată din satul Palanga, com. Amărăşti, jud. Vâlcea şi Zidul de incintă, părţi componente ale Ansamblului Mănăstirii Argeşului, completate de reamenajarea funcţională a două dintre cele cinci monumente istorice supuse consolidării şi restaurării (Palatul Episcopal şi Clădiri anexă), în vederea desfăşurării unor funcţiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric şi în deplină concordanţă cu viaţa comunitară şi religioasă şi de construirea unui punct de informare turistic; creşterea atractivităţii turistice acestuia prin utilizarea unor tehnici/activităţi de informare, publicitate şi promovare cât mai variate în scopul creşterii vizibilităţii monumentului istoric - Ansamblul Mănăstirii Argeşului. Printre rezultate proiectului se numără: creşterea numărului de obiective de patrimoniu cultural consolidate şi restaurate, astfel prin proiect vor fi consolidate şi restaurate 5 obiective de patrimoniu cultural (monumente istorice), ce fac parte din Ansamblul Mănăstirii Argeşului; creşterea numărului de vizitatori, respectiv creşterea numărului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural care beneficiază de sprijin, astfel la finalizarea perioadei de monitorizare se estimează că numărul de vizitatori ai obiectivului de patrimoniu cultural restaurat - Ansamblul Mănăstirii Argeşului va fi de 306.006 vizitatori.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
