Alexandra Uşurelu - un artist cu suflet pur!

Emil Cioran spunea că "de n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica", iar Dinu Lipatti considera că aceasta "trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noştri, în inima şi mintea noastră, cu tot ceea ce noi putem să-i aducem ca ofrandă". Se mai zice că atunci când ascultăm un cântec, îi dăm sufletului o îmbrăţişare... şi că muzica se traduce prin poezie, rugăciune, mângâiere, vindecare, experienţă, gândire, înţelepciune, fiind refugiul sufletelor rănite, iar după tăcere - cel mai apropiat fel de a exprima inexprimabilul! Ca să fii un artist bun nu-i suficient doar talentul, sub forma unei voci bune, corecte, ci trebuie să ai capacitatea de a transmite celor ce te ascultă toată emoţia pe care o exprimă cântecul interpretat. Ei bine, acest atribut l-am regăsit din plin la Alexandra Uşurelu, o artistă pe care o apreciez în primul rând pentru delicateţea cu care cântă, reuşind să-şi transpună ascultătorii într-o "altă lume". Una feerică şi plină de emoţie... Pe Alexandra am descoperit-o odată cu piesa "Ceva se întâmplă cu noi", interpretată alături de Mircea Vintilă, cântec ce are pentru mine o deosebită valoare sentimentală, fiind - de altfel - şi partea subiectivă a motivului pentru care mi-am dorit realizarea acestui interviu. Vă las s-o descoperiţi pe Alexandra în cele ce urmează!...

- Povesteşte puţin publicului argeşean despre cine este artista Alexandra Uşurelu.

- Cred că noi, oamenii, prin formele artei, oglindim ceea ce iubim, înainte de toate. Cine sunt? Sunt omul care iubeşte foarte mult oamenii! Cânt despre oameni şi emoţii, iar locul unde mă simt cu adevărat puternică este acela unde am cel mai mult de dăruit. Găsesc întodeauna acel loc în faţa oamenilor, în sala de spectacole. Acolo, lumina cu care ei mă înconjoară este tot ce am nevoie la schimb, ea mă ajută să nu mă rătăcesc vreodată! Spectatorii concertelor mele mă alintă, spunând: "fata asta nu e din această lume", dar eu sunt fata care chiar există!

- Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

- Când am descoperit că este ceva ce nu poţi atinge fizic, ea doar se aude, se simte şi uneşte oameni! Am copilărit înconjurată de cântecele pe care ni le cânta tatăl meu, iar când am mai crescut puţin, am vrut să pot accesa în orice moment acele stări create de sunete, acele emoţii pe care numai muzica mi le dăruia... Am înţeles în timp că, dacă vreau s-o păstrez mereu, trebuie s-o caut în mine! Aşa am început să cânt...

- Care sunt paşii pe care i-ai urmat pentru a ajunge la notorietatea şi aprecierile din prezent?

- Am cântat mult pentru a convinge cât mai mulţi oameni că, la concertele mele, lumea este aşa cum ne-am dori în fiecare zi să fie! Am susţinut peste 500 de concerte până acum... Nu am căutat cu orice preţ să ajung în atenţia oamenilor. Am avut curaj să vin către ei, dar mi-a fost şi teamă de ce aş putea întâlni dincolo de ecranele comerciale. Am ales cu grijă vitrinele în care mi-am expus lumea interioară. Oamenii care au rezonat cu trăirile şi muzica mea au povestit şi altora despre experienţele concertelor mele şi aşa s-au umplut sălile de spectacole.

- Există o întâmplare emoţionantă prin care ai trecut şi doreşti să ne-o împărtăşeşti?

- Da, aceea în care am acceptat că emoţiile mele sunt un dar, şi nu o piedică! Am suferit mult timp ascultând câţiva oameni din jurul meu, care-mi spuneau că un profesionist nu s-ar lăsa copleşit de emoţii. Nu m-am mai lăsat copleşită de emoţii, ci condusă de ele! De curând, când am revenit pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional din Iaşi, am trăit ceva ce nu mai trăisem atât de intens până în acel moment. La final de concert, când am făcut o ultimă confesiune cântând "Acesta-i sufletul meu", am izbucnit în lacrimi ca un copil, văzând atât de mulţi oameni în faţa mea care îşi ştergeau emoţionaţi obrajii. Este minunat atunci când emoţiile se transformă în lacrimi de fericire pentru o sală întreagă! Pentru momente ca acestea mă simt norocoasă că încă reuşesc să urc pe scenă cu inima în palmă.

- Una dintre piesele tale de referinţă se numeşte "Suflet, rămâi pur!". Cum caracterizezi un suflet pur?

- Un suflet care găseşte mereu resurse de a se împrăştia-mprejur către şi pentru ceilalţi.

- Cu toţii avem o aşa zisă "melodie preferată". Care este melodia care te emoţionează cel mai tare, şi de ce?

- În acest moment, "Oare-am ajuns, oare-am plecat?" - un cântec despre realitate şi fantezie, despre cum încetăm să privim norii pentru frumuseţea lor, ci ca pe un semn de vreme rea. Joni Mitchell - una dintre artistele mele favorite - povestea prin acest cântec (în original "Both sides, now") că un singur lucru ştim cu siguranţă. Anume, faptul că încă nu ştim destule! Despre iubire, prietenie, viaţă... eu aflu când vin către oameni, la concerte, iar asta este tot ce mi-am dorit mai mult.

- Din datele pe care le am, eşti singurul artist independent care a avut două turnee în paralel, desfăşurate cu casa închisă. Care-i "secretul" care a dus la această performanţă uluitoare?

- Au fost nişte momente formidabile! Anterior acelora încheiasem "Înconjurul lumii", un turneu în 24 de oraşe în deschiderea trupei Vunk, experienţă care m-a inspirat şi m-a făcut să-mi doresc să călătoresc şi să cânt şi mai mult pentru a mă întâlni cu oamenii. Cele două turnee în paralel ale mele mi-au dat ocazia de a mă întâlni de două ori cu publicul: într-un cadru intim, în librării, înconjuraţi de cărţi, ceaiuri şi poveşti, şi într-un cadru de concert mare, unde cântam cu band-ul meu complet melodiile de pe albumul "La capătul lumii".

- Piesa "Ceva se întâmplă cu noi" are o însemnătate aparte pentru mine şi se află în lista scurtă a playlist-ului meu. Este ea piesa care te-a făcut cunoscută?

- "Ceva se întâmplă cu noi" este cântecul care m-a adus mai aproape de oameni din toată ţara. După lansarea lui am plecat în primul meu turneu naţional. Este un cântec foarte apreciat de public, atât pentru colaborarea cu domnul Mircea Vintilă, cât şi pentru muzica şi versurile sale fără vârstă, scrise de Bobby Stoica. Drumul meu muzical a fost străbătut cu paşi mărunţi, toate celelalte cântece lansate pe parcurs aducându-mi vocea în atenţia oamenilor şi păstrându-i lângă mine.

- Pe ce criterii ai ales artiştii cu care ai colaborat? Există cineva cu care îţi doreşti în mod deosebit să ai o viitoare colaborare?

- Colaborările avute până acum s-au întâmplat neaşteptat, surprizându-mă extraordinar de frumos, iar majoritatea au venit din partea artiştilor cu care am lucrat. Mi-aş dori să pot face o magie, să cânt cu Pasărea Colibri!

- Cine ti-a fost alături în toată perioada ascensiunii tale? Căror persoane trebuie să le mulţumeşti pentru ceea ce ai devenit până în momentul de faţă?

- Sunt mulţi oameni aceia care mi-au deschis uşile sufletelor lor şi încă le-au lăsat aşa. Cei cincizeci de oameni care au venit la primele mele concerte din cluburi mici deveniţi - apoi - o sută, două sute, cinci sute şi aşa mai departe, ei sunt primii la care mă gândesc de pe lista recunoştinţei! Printre ei se află şi cei care mi s-au alăturat profesional la drum. Înainte de toate au fost spectatori, mi-au auzit vocea şi apoi m-au ajutat să o fac auzită. Mircea Vintilă, Andreea Marin, Walter şi Anca Dionisie, Cornel Ilie... iar cel alături de care am lansat primul album şi care mi-a transformat într-o mulţime de sunete chipul şi sufletul este jumătatea mea, Bobby Stoica. Ceea ce simt şi sunt acum se datorează întâlnirilor preţioase din viaţa mea, ca acestea!

- Te simt o persoană extrem de sensibilă, caldă, delicată, iar asta se reflectă foarte bine în muzica ta. Ce fel de impact crezi că are ceea ce cânţi asupra oamenilor?

- Sper că ceea ce cânt îi face pe oameni să viseze!

- În timpul documentării, am aflat că te implici deseori în campanii umanitare, ba chiar ai organizat câteva evenimente cu scop caritabil, cu precădere legate de copii... Cât de tare te sensibilizează astfel de cazuri? Cum a fost copilăria ta? Ai avut tot ce ţi-ai dorit sau ai mai întâmpinat şi neajunsuri?...

- Mă gândesc acum la copilărie şi îmi dau seama că am avut toate lucrurile fizice pe care mi le-am dorit, însă nu ce am simţit că am cu adevărat nevoie: să văd oamenii împreună! Oamenii mari de atunci nu mi-au putut îndeplini acest vis şi am încercat să mi-l materializez singură, prin muzică, aducând oamenii împreună la concertele mele.

- Ce pasiuni ai în afară de muzică?

- Cea mai mare pasiune a mea este iubirea. Iubesc oamenii şi fiecare ocazie prin care le pot face bine mă face extrem de fericită.

- De unde îţi vine inspiraţia atunci când scrii versuri?

- Îmi notez multe idei, care ajung sau nu versuri, cele mai multe fiind inspirate de lacrimi. De fericire sau de tristeţe, stropi de ploaie în lumea aceasta atât de mare...

- Ce proiecte pregăteşti pentru viitorul apropiat?

- În acest moment suntem în mijlocul înregistrărilor pentru un nou album, al doilea album de studio al meu. Sunt entuziasmată pentru această nouă etapă şi abia aştept concertele prin care voi împărtăşi noi cântece, noi poveşti... Le voi anunţa pe site-ul meu, https://alexandrausurelu.ro/.

- Ai vizitat Curtea de Argeş? Poţi transmite un mesaj publicului tău argeşean?

- Curtea de Argeş are un loc special în inima mea din anul în care am petrecut Sărbătorile Pascale acolo, cu Bobby şi surorile mele. Am simţit o energie specială, pe care sper să am ocazia s-o regăsesc la un viitor concert în oraşul vostru. Acum, la finalul întâlnirii noastre, aş vrea să îţi mulţumesc pentru că mi-ai citit gândurile, cuvintele... Vă invit să-mi ascultaţi muzica! Sper ca ea să vă încălzească sufletele până data viitoare!...

- Îţi mulţumesc tare mult pentru disponibilitate şi amabilitate. Mult succes!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!