C.A.R.P. Curtea de Argeş a primit calificativul "Foarte Bine" pentru anul 2018!

Zilele trecute, la sediul C.A.R.P. Curtea de Argeş, din strada Negru Vodă nr. 71, s-a desfăşurat Adunarea Generală anuală. Întrucât numărul membrilor asociaţi depăşeşte 14.000, la eveniment au participat delegaţi împuterniciţi în proporţie de 1 la 300, atât din cartierele municipiului, cât şi din comunele arondate. În faţa celor prezenţi, preşedintele asociaţiei, ing. Apostol Zamfira, a prezentat Raportul de Activitate pentru anul 2018, prin care s-au scos în evidenţă rezultatele obţinute. Astfel, C.A.R. Pensionari Curtea de Argeş şi-a dovedit încă o dată eficienţa şi seriozitatea, trecând în palmares încă un an prosper, cu realizări însemnate. După cum se ştie, instituţia are drept scop principal de activitate sprijinirea materială şi social-culturală a membrilor săi, prin acordarea de împrumuturi rambursabile, ajutoare nerambursabile şi de socializare. Aşadar, anul trecut s-au aprobat 6.300 împrumuturi (aproximativ 40% din numărul membrilor), precum şi ajutoare medicale şi ocazionale pentru un număr de 934 membri. "Toate împrumuturile se acordă în ziua încheierii contractului, iar timpul de aşteptare, întocmire contract, prelucrarea datelor şi plata nu depăşeşte două ore decât în rare cazuri. La întocmirea contractului se stabileşte de comun acord şi numărul de rate lunare, iar solicitantul este informat cu privire la clauzele ce fac obiectul contractului", ne-a explicat ing. Apostol Zamfira, preşedintele C.A.R.P Curtea de Argeş. De menţionat este şi faptul că în 2018 au fost primiţi în rândul asociaţiei 600 noi membri, o parte dintre aceştia aflându-se în apropierea vârstei de pensionare. De asemenea, s-a scos în evidenţă şi activitatea social culturală aşa că n-a fost neglijată nici crearea de posibilităţi diversificate de petrecere a timpului liber prin organizarea de activităţi cultural-educative şi distractive, cine festive, excursii tematice prin diferite regiuni ale ţării pentru vizitarea monumentelor istorice şi a lăcaşelor de cult, dar şi a concursurilor prin care s-a realizat socializarea membrilor organizaţiei.
Revenind la Raportul Comisiei de Cenzori, acesta a fost prezentat participanţilor, împreună cu proiectul de buget pentru anul 2019. Prin cuvântul celor prezenţi s-au dat sugestii pentru a se obţine rezultate şi mai bune în acest an şi s-a apreciat munca depusă cu un meritat calificativ - "Foarte Bine"! Pe linie organizatorică, au fost aprobate de către Adunarea Generală modificările survenite în cadrul Statutului Asociaţiei pe baza noilor documente legislative. "Am avut onoarea ca la evenimentul nostru să participe ca invitat şi ing. Constantin Panţurescu, primarul municipiului, care, prin cuvântul domniei sale, a apreciat activitatea depusă de asociaţia noastră şi ne-a încurajat pentru viitor, fapt pentru care îi mulţumim! Totodată, domnul primar a răspuns cu mult profesionalism întrebărilor adresate de către participanţi", a declarat preşedintele C.A.R.P. Curtea de Argeş. În final, a fost prezentată Hotărârea Adunării Generale prin care s-au stabilit măsurile care se iau pentru desfăşurarea activităţii pe anul 2019/2020 şi care să conducă la un progres continuu şi durabil al asociaţiei. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Curtea de Argeş vă stă la dispoziţie cu informaţii suplimentare la sediul din strada Negru Vodă nr. 71.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
