Controale drastice în industria peştelui

În perioada 11 martie-5 aprilie 2019, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor împreună cu reprezentanţii inspectoratelor de poliţie judeţene, au desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului în care sunt respectate, de către operatorii din sectorul alimentar, condiţiile referitoare la producerea, colectarea, transportul, procesarea, reambalarea, depozitarea şi comercializarea peştelui şi produselor din pescuit provenite din producţia internă şi din comerţul intracomunitar. În cadrul acţiunii au fost verificate 2.354 obiective: 19 ambarcaţiuni de pescuit, 25 puncte de debarcare, 43 centre de colectare, 96 ferme de acvacultură cu centre de colectare a peştelui integrate, 40 unităţi de produse proaspete din pescuit (cherhanale), 41 unităţi de procesare a peştelui şi produselor din pescuit, 117 unităţi de reambalare şi depozite independente care asigură stocarea peştelui şi produselor din pescuit, 1.311 magazine de desfacere, precum şi 662 mijloace auto utilizate pentru transportul peştelui şi produselor din pescuit.
În urma controalelor au fost aplicate 168 sancţiuni contravenţionale în valoare de 588.260 lei, au fost emise 4 ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii şi 9 ordonanţe pentru interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi. Totodată a fost reţinută oficial şi dirijată către unităţi de neutralizare cantitatea de 9.191 kg peşte. Potrivit ANSVSA, au fost sancţionate următoarele neconformităţi: deficienţe privind aplicarea programelor de igienizare a spaţiilor de producţie, respectiv, a programelor de combatere a dăunătorilor şi de eliminare a subproduselor nedestinate consumului uman; deficienţe privind trasabilitatea, marca de identificare şi etichetarea peştelui destinat comercializării; nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură, pe durata transportului, la nivelul depozitelor, unităţilor de reambalare precum şi la nivelul unităţilor de comercializare; operatorii unor unităţi din sectorul alimentar nu au elaborat şi implementat programe proprii de autocontrol; utilizarea unor mijloace neautorizate pentru trasportul peştelui şi produselor din pescuit; comercializarea în spaţii care nu deţin documente de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor pentru desfăşurarea activităţii de vânzare cu amănuntul. ANSVSA reaminteşte cetăţenilor numărul de telefon al "Call Center-ului" ANSVSA - 0800.826.787, care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
