George Theodor Jianu, olimpic la Geografie, VREA SĂ LUCREZE ÎN SLUJBA LEGII!

Se numeşte George Theodor Jianu, are 16 ani şi este elev la Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă", în clasa a X-a F. Printre colegi, el este cunoscut drept "Jianu ăla cu media cea mai mare, care putea să intre la A". Pentru diriginte (prof. Ştefan Nicolae), ca şi pentru ceilalţi profesori, "Jianu" este "un copil cuminte, care învaţă foarte bine şi promite mult". Pentru X F, mai nou, adolescentul este mândria clasei, "prestigiu" câştigat ca urmare a calificării la etapa naţională e Olimpiadei de Geografie, care se va desfăşura la Tg. Mureş, în perioada 29 aprilie-5 mai. De altfel, acesta este şi motivul pentru care noi ne-am dorit să stăm de vorbă cu tânărul a cărui evoluţie - trebuie să recunoaştem - am urmărit-o cu mare curiozitate încă de când am văzut opţiunea lui în urmă cu doi ani, când - deşi obţinuse note mari la Evaluarea Naţională (9,65 la ambele discipline) şi avea media de admitere la liceu suficient de bună cât să intre la prima clasă de la Matematică-Informatică (9,64) - adolescentul a făcut o alegere atipică şi a mers la ultima clasă (potrivit ierarhiei "valorice" neoficiale) - Ştiinţe Socio-Umane. George este un tip pragmatic şi, în consecinţă, alegerile sale reflectă tipologia unui tânăr hotărât, echilibrat, care şi-a conturat harta viitorului şi potriveşte lucrurile, pas cu pas, pentru a-şi atinge ţelul. Elevul nostru se bucură şi de susţinerea solidă a familiei, însă el este singurul care ştie exact cum îi este mai bine şi, pentru că părinţii au încredere în el, îi acordă libertate. În cele ce urmează veţi descoperi potretul unui copil exemplar, care a înţeles importanţa actului de învăţare şi, totodată, se bucură de privilegiile vârstei. De altfel, veţi observa din modul său de vorbire faptul că avem de a face cu un tip inteligent, pregătit, "dezgheţat", fluent în gândire şi idei. Să-l cunoaştem, aşadar, pe "Jianu"!

- George, care e povestea ta cu Geografia?
- Încă din clasele primare îmi plăcea Cunoaşterea mediului, iar în clasa a IV-a am făcut pentru prima dată Geografie. Şi exact de atunci a început povestea mea cu această materie! Mi-a plăcut încă de atunci fiindcă este ştiinţa care studiază Pământul şi mă simţeam în largul meu când învăţam la această disciplină sau când eram în timpul orei. Pe clasa a IV-a - dacă nu mă înşel... - am studiat Geografia României, iar pe a V-a am studiat Geografia Fizică, implicit procesele care se întâmplă pe Terra. În acel an am dorit să merg la această materie la concurs, dar, fiind prima dată, nu eram destul de pregătit pentru a face pasul. Cu toate acestea, doamna prof. Cornelia Sârbu, căreia îi mulţumesc pentru tot ceea ce m-a învăţat, mi-a promis că anul următor, adică pe clasa a VI-a, o să mă ia la concurs. Aşa s-a şi întâmplat! În acel an au fost 3 concursuri la care am participat şi unde, probabil din lipsă de experienţă, am obţinut rezultate mediocre. Pe clasa a VII-a am perseverat şi m-am clasat pe locul 2 la etapa judeţeană la un concurs, calificându-mă la etapa naţională. Apoi, pe clasa a VIII-a, am fost la Olimpiadă (ţin să precizez că, până în clasa a VIII-a, nu există Olimpiada de Geografie, ci doar concursuri), unde am obţinut locul II pe judeţ. Pe clasa a IX-a, la fel, am obţinut tot locul 2 pe judeţ, iar anul acesta mă bucur de un minunat rezultat: locul 1 pe judeţ, calificându-mă la etapa naţională!
- Detaliază puţin aceste concursuri...
- Pe clasa a VI-a am fost la următoarele competiţii: Concursul Naţional "Terra", Concursul Interjudeţean "Terra, de la poveste la realitate" şi la un concurs cu Uniunea Europeană - dar nu-mi mai amintesc numele, obţinând la toate trei menţiune la etapa judeţeană. Pe clasa a VII-a am fost la Concursul Naţional "Terra", unde am obţinut locul 2 pe judeţ, calificându-mă la etapa naţională, unde am obţinut menţiune. De asemenea, pe clasa a VII-a am mai fost şi la Concursul Interjudeţean "Terra, de la poveste la realitate", unde am obţinut menţiune pe judeţ. Pe clasa a VIII-a şi a IX-a am fost la Olimpiada Naţională de Geografie şi m-am clasat pe locul 2 pe judeţ. Într-a IX-a am mai fost şi la Concusul Interdisciplinar de Geografie-Fizică "Ştefan Hepites", unde am obţinut locul 3 pe judeţ, iar la etapa naţională am ocupat tot locul 3. În fine, anul acesta, în afară de Olimpiada Naţională de Geografie, unde se cunoaşte rezultatul, am mai fost la Concursul Interdisciplinar de Geografie-Fizică "Ştefan Hepites", unde - la etapa judeţeană - am primit "Premiul Special" şi la etapa naţională am obţinut "Menţiune Specială".
- Ce poţi să ne spui despre acest rezultat de la Olimpiadă?
- Am obţinut nota 9,20, fapt ce m-a clasat pe primul loc în clasamentul judeţean. Nu pot spune că Olimpiada a fost grea, atâta timp cât m-am pregătit temeinic. Într-adevăr, n-am ştiut numele unei insule şi al unei regiuni şi am greşit şi un răspuns, dar aceste lucruri mi-au aratăt că întodeauna or să existe subiecte care să mă surprindă. Profesorul care m-a pregătit este doamna Carmen Dobra, căreia îi mulţumesc pentru acest lucru şi pentru că mă îndrumă spre succes!
- Te aşteptai să te califici la etapa naţională?
- Vă daţi seama că, în sinea mea, ştiam ceea ce pot, dar, cum spune şi Guess Who în una dintre piesele lui, "N-o să câştigi nimic dacă n-o să fii gata să pierzi!". Astfel, chiar dacă ştiam cât de mult m-am pregătit, am luat în calcul şi posibilitatea, destul de mare, de a nu mă califica... Acest lucru l-am uitat anul trecut, pe clasa a IX-a, când am mers la olimpiadă sigur pe mine că mă voi califica. Într-adevăr, la proba scrisă am avut cel mai mare punctaj, dar fata de pe locul doi a obţinut la proba practică un punctaj mai mare decât al meu, astfel că am coborât pe locul 2 şi am pierdut şansa de a mă califica în acel an la etapa naţională...
- Cum te pregăteşti pentru această etapă şi ce aşteptări ai?
- Pentru etapa naţională mă pregătesc temeinic. Învăţ de pe 2 manuale, folosesc o enciclopedie primită cadou de la doamna profesoară, un atlas şi, desigur, şi internetul, de unde aflu informaţii pe care nu le găsesc în carţile pe care le am. În ceea ce priveşte aşteptările, este normal să-mi doresc să mă poziţionez pe locul 1 la etapa naţională sau măcar să ocup un loc pe podium. Totuşi, dacă nu voi reuşi acest lucru, vreau să obţin un punctaj mare, astfel încât - chiar dacă voi pierde - să fie onorabil...
- Este Geografia o materie importantă? Să luăm în calcul şi discuţiile recente din cadrul Ministerului Educaţiei vizavi de eliminarea ei de la BAC...
- Da, consider că Geografia este o materie foarte importantă! De exemplu, dacă mergi într-o excursie, trebuie să ştii măcar că ai trecut pe lângă munţii X, că ai traversat râul Y şi că ai trecut prin oraşul Z sau trebuie măcar să cunoşti poziţia fiecărui continent (ţin să precizez că sunt unii elevi care nu ştiu acest lucru!), unde se află ţările importante (mă refer la state precum Germania, Irlanda, Estonia, China, India şi altele sau măcar statele europene), să ştii să calculezi poziţia pe Glob a unui oraş... Adică lucruri elementare, ce ţin mai mult de cultura generală şi de care o să te loveşti la un moment dat în viaţă. Totodată, BAC-ul la Geografie este un examen destul de uşor! Până şi un copil care a terminat clasa a VIII-a şi are habar de Geografia pe care a făcut-o în gimnaziu poate să obţină măcar un 6. Astfel, prin scoaterea din programa de Bacalaureat a Geografiei li se bagă "beţe în roate" foarte multor elevi care ar fi putut obţine lejer note mari la această disciplină.
- Ce doreşti să faci mai departe, după ce termini liceul? Ai în plan să valorifici cumva pasiunea asta pentru Geografie?
- Eu doresc ca după liceu să urmez Academia de Poliţie. Poate că vă întrebaţi de ce Poliţie... Răspunsul este: deoarece doresc să se respecte o ordine şi, după cum vedeţi, infracţionalitatea în România creşte pe zi ce trece! Geografia tind să o las doar la stadiul de pasiune şi nimic mai mult, deoarece eu nu văd vreun viitor în acest domeniu.
- Ce materii ai în Top 3 preferate? Dar în Top 3 detestate?
- Materiile mele preferate sunt Geografia, Istoria şi Limba engleză. Chiar dacă notele arată că sunt un elev destul de bun, aş fi un ipocrit să spun că îmi plac toate materiile. În Top 3 "detestate" am Matematica, Chimia şi Fizica, unde îmi ia ceva timp ca să înţeleg materia...
- De ce ai ales profiul şi clasa la care eşti acum? Nu ţi-a păsat că "F" este cotată drept cea mai slabă clasă din "Vlaicu"?
- Chiar dacă nota 9,65 arată că aveam habar de Matematică, eu ştiam că nu e de mine aceasta ştiinţă şi că trebuie să continui pe profil Uman. Nu mi-a păsat că "F"-ul este cotată cea mai slaba clasă din "Vlaicu"! Eu ştiam deja de un an că vreau să intru la "F" şi că vreau să devin poliţist. Totuşi, ajuns "boboc" în liceu, am văzut că ceilalţi foşti colegi de-ai mei se descurcau bine la profilele reale şi mă hotărâsem să mă mut la ei. Am dorit acest lucru până la sfârşitul semestrului întâi şi apoi, cu câteva săptămâni înainte sa fac actele pentru mutare, mi-am dat seama că doream acest lucru din orgoliu, nu era ceva care să mă reprezinte cu adevărat şi că mi-e bine la profilul la care sunt. Mă acomodasem cu colectivul, învăţam materiile care-mi plăceau şi profesorii chiar începeau să mă vadă ca pe-un elev bun!
- Ce fel de elev eşti?
- Eu nu sunt un elev tocilar! Învăţ cu drag doar la materiile care-mi plac. Notele mari la celelalte materii sunt pentru palmaresul personal şi pentru beneficiile pe care mi le aduc (mai ales de la bunicii mei). Eu sunt un adolescent ca oricare altul! Nu neglijez nici învăţatul, dar nici ieşitul cu prietenii în oraş sau, mai rar, în club, vineri ori sâmbătă seara... Consider că aceste ieşiri sunt nişte activităţi specifice unui adolescent, atâta timp cât nu neglijează învăţatul. Spre exemplu, eu săptămânal ies în oraş cu prietenii (mai rar în club). Cu toate aceastea, rezultatele la învăţătură evidenţiază că nu neglijez deloc şcoala.
- Cât timp aloci învăţatului şi temelor/zi?
- Înţeleg multe lecţii din clasă, acasă doar recapitulându-le. Pentru teme petrec maxim o oră - o oră şi jumătate, dar, când e vorba să învăţ pentru teste, teze, ascultări sau chiar pentru concursuri şi olimpiade, timpul trece de o oră şi jumătate (depinde de materie şi de dimensiunile ei) în cazul testelor, tezelor şi ascultărilor şi ajunge la 4-5, uneori chiar 6 ore... În cazul testelor, învăţ cu o zi înainte şi, în cazul olimpiadelor, învăţ zilnic pe o perioadă ajustată în funcţie de dificultatea şi dimensiunea materiei.
- Ce înseamnă pentru tine experienţa unei olimpiade?
- Este o experienţă frumoasă, mai ales în cazul în care te califici, dar şi în cazul în care nu te califici, desigur, dacă nu vezi doar jumătatea goală a paharului. Mergând de 5 ani consecutivi la olimpiade, mare parte din procedee îmi sunt familiare, dar emoţia şi trăirile sunt unice la fiecare competiţie!
- Cum ţi se pare că este sistemul educativ românesc?
- Mie mi se pare prost! Mulţi elevi vin la şcoală din obligaţie şi în silă... Unii profesori sunt stresaţi, plictisiţi şi chiar frustraţi. Manualele sunt vechi, cu informaţii neactualizate. Pe noi, elevii, ne îngreunează cu foarte multă informaţie care, după liceu, ne dăm seama că în mare parte nu ne mai foloseşte, fiind conştienţi de acest lucru încă din liceu. Dacă doreşti ca după liceu să urmezi studii superioare, trebuie să faci pregătiri pentru admitere, deoarece materia învăţată în liceu nu cuprinde şi materia cerută la admitere...
- Ce viziune ai avea pentru Curtea de Argeş, pe viitor? Este poziţia geografică a acestui oraş una favorabilă pentru dezvoltarea lui?
- Consider că oraşul nostru poate să se dezvolte armonios! Chiar dacă spre est şi vest, teritorial, el nu se poate extinde foarte mult, din cauza conformaţiei reliefului, el se poate extinde de-a lungul văilor, şi mai ales pe axa nord-sud, de-a lungul văii Râului Argeş, înglobând - de ce nu - comune învecinate ce vin la pachet cu populaţie şi moşii, astfel oraşul având o formă digitată. Conducerea oraşului ar putea atrage investitori şi mari lanţuri de fabrici şi, prin colaborare cu celelalte primării ale comunelor din apropriere - ce trebuie să strângă laţul în cazul asistaţilor social apţi de muncă, astfel forţându-i să lucreze - ar genera un număr mare de muncitori ce ar lucra în fabricile nou-apărute!
- Ce faci în timpul liber? Ce hobby-uri/pasiuni ai?
- În timpul liber, când nu ies pe afară cu prietenii sau cu căţeluşa, stau acasă şi mă uit la un serial sau ascult muzică (în special rap) ori mai învăţ câte ceva. Pasiunea mea este plimbatul cu bicicleta. Când îmi permite timpul, parcurg în câteva ore şi câte 40-50 kilometri. În acest fel, mă relaxez şi mă descarc de tot stresul acumulat.
- Care este cel mai mare vis al tău?
- Pe lângă a avea o familie şi o carieră reuşite, eu mi-aş dori să am o căbănuţă într-un loc rupt de civilizaţie, în mijlocul pădurii sau aproape de ea, unde să mă pot retrage la sfârşitul săptămânii sau când îmi va permite timpul.
- Ai un model de viaţă? 
- Nu am un model de viaţă! A avea un model înseamnă a avea un şablon, iar eu nu vreau să trăiesc după şabloane. În schimb, am câteva principii după care încerc să mă ghidez...
- Ştiu că eşti un elev care învaţă bine, aşa că te rog să-mi spui: de ce înveţi? Care este ţelul tău?
- Eu învăţ pentru că aşa îmi antrenez memoria şi mintea şi, deoarece consider că trebuie să ai nişte cunoştinte (chiar şi vagi) în majoritatea domeniilor, fiindcă nu ştii când te vei lovi de ele în viaţă.
- Părinţii îţi sprijină alegerile şi parcursul şcolar/profesional?
- Părinţii, bunicii şi rudele mele mă susţin în tot ceea ce fac, mai ales în parcursul şcolar. Ei sunt mândri de ceea ce am realizat până acum şi eu ştiu că au aşteptări mari de la mine.
- Spune-ne o curiozitate interesantă din Geografie, care pe tine te-a impresionat.
- Marea Moartă este un lac cu un conţinut de săruri de 34‰, procentul mare de săruri făcând imposibilă viaţa în această întindere de apă. Nivelul ei este de 427 metri sub nivelul 0 al mării, el tinzând să scadă în continuare din cauza evaporaţiei şi a aportului mic de apă adus de Râul Iordan. Este o sursă importantă de sare, iar pe ţărmul ei se află oraşul situat la cea mai mică altitudine din lume, Ein Bokek - 405 metri sub nivelul 0 al mării.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
