IŞJ, noi proiecte ERASMUS pentru profesorii argeşeni

Potrivit surselor noastre, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş este partener în două proiecte de mobilitate internaţională Erasmus+, ce cuprind acţiuni de mobilitate transnaţională pentru tineri şi voluntari, precum şi pentru formatori, lucrători de tineret şi persoanele care lucrează în cadrul organizaţiilor de tineret. Programul unui proiect de mobilitate diferă de la un domeniu la altul şi, în funcţie de acesta, poate cuprinde cursuri de formare, plasamente, activităţi de predare, stagii pentru studiu sau voluntariat, schimburi de tineri, activităţi de tip job-shadowing etc. Acest tip de activităţi îi implică atât pe cei care sunt beneficiarii finali ai procesului de învăţare (studenţi, elevi - filieră tehnologică sau vocaţională şi postliceal -, tineri, voluntari etc.), cât şi pe profesioniştii din domenii precum educaţie. Finanţarea nu se primeşte direct, întrucât numai organizaţiile pot solicita finanţare (cu excepţia grupurilor informale). În cazul domeniului şcolar şi al educaţiei adulţilor elevii şcolari (filiera teoretică), precum şi adulţi pot fi implicaţi în activităţi de mobilitate doar în cadrul Parteneriatelor Strategice.
În ceea ce priveşte colaborarea IŞJ Argeş, primul proiect Erasmus+ are nr. 2018-1-BG01-KA201-047903 - PROJECT REFORM - şi se intitulează "Consolidarea competenţelor educatorului pentru consiliere şi motivaţie" - derulându-se în perioada 01.10.2018-30.09.2020. Programul este coordonat de Şcoala Secundară 119 "Academician Mihail Arnaudov" din Sofia, cu parteneri din şase ţări europene: România, Bulgaria, Polonia, Italia, Grecia şi Portugalia. Scopul proiectului îl constituie formarea educatorilor pentru sporirea calificărilor de consiliere în carieră. Cel de-al doilea are nr. 2018-1-PL-KA201-050763-TICC- Profesor-Creator de conţinut interactiv, este desfăşurat în perioada 01.10.2018-30.09.2020 şi are drept scop dezvoltarea competenţelor digitale pentru profesorii de limbi străine, în vederea dezvoltării abilităţilor de a crea conţinuturi interactive. Parteneri în acest proiect sunt Polonia, Italia, Germania, Portugalia şi România.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
