Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 06:57

Şanse minime pentru calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin: CSM Bucureşti - Metz 26-31 (11-14)!

Cât de departe se află campioana noastră de reuşita de acum un an când, în aceeaşi fază, tot cu Metz, reuşea în Sala Polivalentă din capitală un 37-21, care-i asigura calificarea şi prezenţa în ultimul act de la Budapesta!... Dar n-a fost chiar aşa de simplu, căci în Franţa au pierdut cu 20-27, astfel că meciul de vineri seara era privit de oaspete ca o revanşă absolut necesară. Şi nici nu putea fi moment mai potrivit decât acesta, cu un management prost din vara trecută la alcătuirea lotului, concesiile făcute unor vedete cu pretenţii nejustificate - la urma urmelor - care au impus schimbări de antrenori, astfel că aceia cu nume au refuzat să vină la Bucureşti, la care s-au adăugat accidentările şi blazarea unor jucătoare. CSM a ratat o jucătoare precum Bianca Bazaliu, care la forma în care se află, ar putea să se apuce de alt sport ori de pictură sau altă artă, căci pare neavenită pe terenul de handbal, la fel ca şi Claudia Constantinescu ori "obositele" Manea, Mehmedovic sau Curea.
Meciul de vineri, disputat în Sala "Dinamo", a "beneficiat" de o brigadă de arbitraj austriacă submediocră, în care cele două tipe păreau interesate mai mult de impresia artistică decât de a judeca fazele corect, fiind deseori pe faţă alături de franţuzoaice şi ajutându-le să încheie la un scor mai mare decât era cazul. Totuşi, nu se poate spune că ele au influenţat decisiv rezultatul, căci Metz a fost categoric mai bună decât CSM! Care a început catastrofal meciul, fiind condusă cu 0-5 în min. 7, după care a "spart gheaţa" Lazovic, însă s-a ajuns la 1-6 (min. 9) şi la 11-14 în finalul primei reprize. Am început ceva mai bine repriza a doua printr-un gol marcat de Lekic, care nu-şi revenise după accidentare, însă apoi greşelile neforţate, plus jocul exact în apărare al adversarelor, forţa lor în atac susţinută eficient şi de arbitraj în destule momente, a condus spre scoruri descurajante de 16-21 sau 19-23 (45'). Franţuzoaicele au condus permanent, iar fetele noastre au reuşit să reducă scorul, dar nu la mai mult de 2 goluri (22-24, 24-26, 26-28 în min. 56), după care fie au ratat la portarul Glauser (11 parade), fie au bâlbâit mingile ori s-au implicat arbitrele care parcă doreau o diferenţă cât mai mare de goluri. Şi aceasta s-a realizat, căci am încheiat la o distanţă de 5 goluri, care face de-a dreptul cumplit returul de sâmbătă de la ora 21.00, transmis pe DIGI SPORT2. Edwige, Zaadi, Smits, Houette, Kanor şi celelalte componente ale echipei campioane mondiale şi europene aşteaptă cu încredere meciul care le-ar putea trimite la Budapesta, unde se va juca pentru trofeul suprem în handbalul feminin de club european luna viitoare. CSM are nevoie de o minune, dar cu actualul lot decimat de accidentări, neplătit din decembrie, căci Primăria Capitalei nu are buget - şi se ştie cine este principalul vinovat de blocarea ţării din acest motiv - plus manageriatul care nu mai are cum să-şi îndrepte gafele din vara trecută acum, greu de crezut că ar putea bifa a patra prezenţă consecutivă la Budapesta. Şi, ca să fie treaba-treabă, CSM este pe cale să-şi piardă titlul şi să nu fie prezentă nici în grupele acestei competiţii de anul viitor decât dacă Federaţia Europeană de Handbal îi va da din milă un bilet de favoare. Pentru echipa noastră au marcat Radicevic 10 goluri, Lekic 9, Lazovic 3 şi câte un gol Omoregie, Mehmedovic, Manea şi Curea. Comportament profesionist au avut jucătoarele care au marcat mai mult de un gol, plus Jelena Grubisic, care a reuşit 9 parade decisive. S-a remarcat şi Paula Ungureanu, care a scos un 7 m în min. 15, după care Radicevic a egalat la 6. Dar a fost doar o amăgire... Cum mai este încă un meci de jucat şi speranţa moare ultima, să le ţinem totuşi pumnii jucătoarelor de la CSM în meciul de sâmbătă, din Franţa!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It