Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 05:57

Ecaterina Andronescu are propuneri noi privind Evaluările şi Bacalaureatul

"Clasa pregătitoare devine clasa I, iar elevii din clasele a III-a şi a VI-a ar putea trece prin emoţiile examenelor de Evaluare". Toate aceste propuneri de modificări au fost amintite de către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice "Educaţia ne uneşte". "Clasa I este ceea ce numim azi clasa pregătitoare pentru că, din păcate, a intrat în mentalul public drept <<Clasa zero>>. Ceea ce mi se pare absolut de neacceptat, pentru că din start reflectă o imagine negativă şi în mintea copilului. Cum să fii în <<clasa zero>>? Urmează o evaluare cognitivă şi socio-emoţională ca să ştim ce avem de corectat după primii ani de şcoală. După clasa a IX-a şi începând cu clasa a VII-a trebuie să avem o consiliere pentru carieră mult mai serioasă decât avem acum, în aşa fel încât copiii să-şi poată alege ceea ce li se potriveşte", a spus Ecaterina Andronescu.
O altă propunere este aceea ca elevii din clasele I-III să beneficieze doar de îndrumarea profesorilor din învăţământul primar, urmând ca din clasa a IV-a să aibă şi profesori specializaţi, precum sunt cei pentru limbi străine. Ecaterina Andronescu a mai discutat vineri despre introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale).

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It