ANZ oferă informaţii fermierilor care solicită sprijin cuplat în sectorul zootehnic

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ), vine în întâmpinarea crescătorilor de animale cu informaţii necesare privind acordarea sprijinului cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru speciile ovine/caprine, pentru anul 2019. Astfel, criteriile de eligibilitate, condiţiile specifice şi modul de implementare a schemelor de plăţi pot fi puse la dispoziţia crescătorilor de animale pentru a facilita îndeplinirea condiţiilor necesare pentru obţinerea sprijinului.
Conform legislaţiei în vigoare (O.M. nr. 619/2015), asociaţiile crescătorilor de animale acreditate de ANZ pentru conducerea Registrului Genealogic (RG) eliberează adeverinţe pentru animalele înscrise/înregistrate în RG, iar ANZ, prin oficiile judeţene de zootehnie, eliberează adeverinţe pentru animalele care nu sunt înscrise/înregistrate în Registrul Genealogic, prin care se demonstrează îndeplinirea condiţiilor de către crescători, pentru acordarea sprijinului cuplat, la speciile ovine/caprine. Totodată, ANZ a actualizat Procedura de avizare a adeverinţelor eliberate de registrele genealogice şi a celor pentru ovine/caprine pentru care se solicită SCZ.
Eliberarea adeverinţei pentru efectivul de femele ovine/caprine neînscrise/neînregistrate într-un registru genealogic, pentru care se solicită SCZ, are la bază cererea scrisă a crescătorului, însoţită de numerele matricole ale femelelor pentru care solicită eliberarea adeverinţei, în conformitate cu datele din Cererea Unică de Plată. În vederea emiterii unei adeverinţe, personalul desemnat trebuie să verifice:
- dacă animalele au fost înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data limită de depunere a cererii unice de plată, dar nu mai târziu de prima zi a perioadei de reţinere;
- dacă animalele pentru care se solicită SCZ respectă limitele de vârstă impuse de legislaţie, respectiv minim 1 an la 31 martie al anului de solicitare, maxim 8 ani la femele şi 6 ani la berbeci la data limită de depunere a cererii unice de plată;
- dacă respectă raportul de sexe de minim un mascul, cu certificat de origine, la 35 femele ovine/caprine, iar pentru masculi (care asigură raportul de sexe) se prezintă certificatele de origine, care trebuie să fie întocmite conform legislaţiei în vigoare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
