Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 04:27

Publicitate în ARGEŞ EXPRES - 21 martie 2019

MAREA PUBLICITATE

# CĂUTĂM MUNCITORI ÎN CONSTRUCŢII OBSEDAŢI DE PROGRES!

Pentru că anul 2018 a fost unul extraordinar pentru noi, vrem ca şi 2019 să fie cel puţin la fel de bun! Ca să ne realizăm obiectivele, avem nevoie de forţe noi în echipa noastră. Sunt bineveniţi acei oameni ce vor să facă parte dintr-o echipă în plină dezvoltare, alături de care să realizăm diverse lucrări de finisaj şi de amenajare interioară, precum şi de structură.
Avem nevoie de dulgheri, fierari, finisori, dar cel mai important - de lideri care să contribuie la bunul mers al activităţii.

Liderii sunt ca vulturii: nu stau la grămadă şi de aceea nu sunt uşor de găsit!

Oferim salarii negociabile, bonuri de masă, bonusuri la evenimente personale şi pentru obiective îndeplinite, scule şi echipamente pentru realizarea unor lucrări de calitate, dar şi zile libere (sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale).

Contactează-ne dacă îţi place să lucrezi în echipă, dacă eşti o fire optimistă, eşti comunicativ, perseverent şi ai iniţiativă ori vrei să evoluezi învăţând lucruri noi! Telefon 0723246862, ACTIVITY BMS.

"Nu oamenii sunt cei mai de preţ într-o firmă, ci oamenii potriviţi!"

# S.C. Electromontaj S.A. Bucureşti - Sucursala Piteşti angajează:
- Inginer/Maistru cu profil electric, cu/fără experienţă.
- Electricieni.
- Sudori.
- Muncitori necalificaţi - apţi de lucru la înălţime, pentru lucrări de construcţii montaj linii electrice aeriene, posturi şi staţii de transformare.
Salariul minim brut pentru muncitorii necalificaţi este de 3.000 lei!
CV-urile se primesc pe adresa de e-mail: elm.pit@gmail.com.
Relaţii suplimentare la tel. 0758.108.050 şi 0248/270.299.
# S.C. NORTHMETAL S.R.L., cu sediul în municipiul Curtea de Argeş, str. Valea Iaşului nr. 150, angajează:
# Ingineri.
# Electricieni de întreţinere şi reparaţii.
# Mecanici de maşini şi utilaje.
# Frezori.
# Sculeri matriţeri.
CV-urile se vor trimite pe adresa de e-mail: angela.andrei@gic.ro. Relaţii suplimentare la sediul societăţii, Serviciul Resurse Umane şi la numerele de telefon 0248/724052 şi 0752333619.
# FIRMĂ DE CONSTRUCŢII ANGAJEAZĂ:
- Inginer constructor.
- Instalatori.
- Muncitori calificaţi în construcţii.
- Bucătar.
- Ospătar.
Relaţii la tel. 0724635724.
# URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP angajează vânzători (fete şi băieţi). Se cer CV-uri! Informaţii suplimentare la numerele de telefon 0773746171 şi 0756260733.
# Operatorul exclusiv FINANCIAR URBAN anunţă toţi utilizatorii serviciului de salubritate persoane fizice şi juridice din municipiul Curtea de Argeş şi persoanele juridice din comunele limitrofe - Albeşti, Arefu, Băiculeşti, Brăduleţ, Cepari, Corbeni, Ciofrângeni, Corbi, Domneşti, Muşăteşti, Pietroşani, Poienarii de Argeş, Sălătrucu, Şuici, Tigveni, Valea Danului şi Valea Iaşului - că au obligaţia legală de a încheia contracte individuale de prestare serviciu de salubritate. Pentru încheierea contractelor, programul de lucru este în toate zilele lucrătoare în intervalul orar 07.30-15.30, la sediul operatorului din municipiul Curtea de Argeş, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, etaj 2, ap. 207 (în clădirea cu Poliţia) şi este necesar actul de identitate al persoanei care încheie contractul şi CUI-ul persoanelor juridice.
# Angajăm urgent personal pentru servicii de curăţenie. Relaţii la telefon 0746097577.

MICA PUBLICITATE

APARTAMENTE
# Schimb apartament cu două camere, situat în municipiul Piteşti, zona Prundu (Depou-Giratoriu), cu variante în Curtea de Argeş, plus diferenţa. Informaţii suplimentare la numerele de telefon 0757495843 sau 0754721100. (ch. 0008532/13.02.2019).
# Vând garsonieră situată la parterul unui bloc din zona Olari din Curtea de Argeş, dispunând şi de boxă. Informaţii suplimentare la nr. de tel. 0724394900. (r)
CASE
# Vând casă cu 4 camere, în construcţie şi 1.000 mp teren aferent la Cerbureni, comuna Valea Iaşului. Tel. 0721610033. (ch. 0008533/18.02.2019).
# Vând casă cu 3 camere, bucătărie, cămară şi hol, situată la Valea Uleiului, comuna Valea Iaşului, lângă Fabrica Fuchs, cu terenul aferent în suprafaţă de 2.500 mp. Preţ negociabil. Informaţii la tel. nr. 0756885626. (T).
ÎNCHIRIERI
# Ofer spre închiriere spaţiu comercial pentru magazin nealimentar, situat în comuna Domneşti, strada Alexandru Ioan Cuza nr. 25. Informaţii suplimentare la nr. de tel. 0762300033, după ora 18.00. (r).
# Ofer spre închiriere spaţiu comercial - birou în suprafaţă de 25 mp - situat pe strada Craiovei din municipiul Piteşti. Informaţii suplimentare la nr. de tel. 0763149538. (r).
# Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, mobilat şi utilat, situat în zona Banu Mărăcine din Curtea de Argeş. Tel. 0722538862. (T)
# Ofer spre închiriere apartament mobilat şi utilat, situat în zona Posada din Curtea de Argeş. Tel. 0740144352 sau 0744187851. (T).
# Ofer spre închiriere apartamente cu 2 camere, mobilate şi utilate, situate în centrul oraşului Curtea de Argeş şi în zona Electro. Informaţii la tel. 0727791972. (T)
# Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere mobilat, dispunând de toate utilităţile, situat într-un bloc de pe strada Episcop Nichita, din Curtea de Argeş. Preţ 270 euro lunar, negociabil. Informaţii la nr. de tel. 0752887198. (T)
TERENURI
# Vând teren pentru construcţii situat în zonă foarte frumoasă din vecinătatea Supermarket-ului Lidl din Curtea de Argeş. Relaţii la tel 0741016246. (T)
# Vând teren cu deschidere la strada Poştei din Curtea de Argeş, dispunând de toate utilităţile în casă. Relaţii la nr. de tel. 0749497678. (Ab.).
DIVERSE
# Caut bonă pentru doi copii. Ofer salariu atractiv şi condiţii foarte bune de muncă! Informaţii la nr. de tel. 0752987004. (ch. 0008536/25.02.2019).
# Vând aspirator nou, pentru uz casnic, marca ZELMER - tip VC 763, care asigură: aspirarea uscată a prafului, scamelor, aţelor; curăţirea umedă a covoarelor şi suprafeţelor prin metoda de pulverizare - extracţie de soluţie cu apă şi cu detergent. Garanţie asigurată! Telefon 0735866226. (r)
# Ofer spre vânzare autoturisme marca ARO şi TICO, înscrise, cu acte în regulă şi în bună stare de funcţionare. Informaţii suplimentare la nr. de tel. 0744315281. (ch. 0008531/11.02.2019)
# Domn în vârstă din comuna Muşăteşti caută persoană serioasă pentru companie/îngrijire, bărbat sau femeie. Se oferă cazare permanentă şi o remuneraţie. Pentru detalii suplimentare, apelaţi numărul de telefon 0746027970.
# Doamnă pensionară, ofer servicii de menaj. Rog seriozitate! Informaţii la nr. de tel. 0759176427. (r)
# Ofer masaj relaxant şi anticelulitic cu produse naturiste. Tel. 0741726915. (T)
MATRIMONIALE
# Bărbat serios, în vârstă de 58 ani, fără obligaţii sau vicii, pensionar, posesor de autoturism, dăruiesc şi pun suflet într-o relaţie cu doamnă sufletistă, cu scop de căsătorie. O zi binecuvântată! Relaţii la tel. nr. 0772139792. (Ab.)

Anunţ public privind decizia etapei de încadrare

ARHIEPISCOPIA ARGEŞULUI şi MUSCELULUI, titular al proiectului "Retehnologizare MHC Călugăriţa şi extindere (supraetajare) construcţie existentă în comuna Arefu, judeţul Argeş", propus a fi amplasat în comuna Arefu, sat pct. MHC, str. Acces din DJ 704 I, judeţul Argeş, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Argeş, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, "Retehnologizare MHC Călugăriţa şi extindere (supraetajare) construcţie existentă în comuna Arefu, judeţul Argeş", propus a fi amplasat în comuna Arefu, sat pct. MHC Călugăriţa, str. Acces din DJ 704 I, judeţul Argeş.
1. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Argeş, din municipiul Piteşti, strada Egalităţii nr. 50A, judeţul Argeş, în zilele de luni-vineri, orele 08.00-13.00, precum şi la următoarea adresă de internet: office@apmag.anpm.ro.
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
2. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce priveşte conţinutul raportului privind impactul asupra mediului la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului APM Argeş în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.

ANUNŢ

În temeiul art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Primăria Municipiului Curtea de Argeş propune spre dezbatere publică PROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind APROBAREA MAJORĂRII TAXEI PENTRU ELIBERAREA PLĂCUŢELOR CU NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE.
Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site: www.primariacurteadearges.ro.

Persoanele interesate, asociaţiile de afaceri, alte entităţi, pot trimite în scris propuneri sau sugestii cu privire la proiectul de hotărâre la sediul Primăriei Curtea de Argeş - Biroul Registratură sau în format electronic, pe email-ul Primăriei Municipiului Curtea de Argeş, primariacurteadearges@yahoo.com, până la data de 02.04.2019.

Primar, Constantin Panţurescu

ANUNŢ

Se convoacă Adunarea Generală a Asociaţiei Crescătorilor de Animale "Fiii Căpăţânenilor Argeşeni" duminică, 31 martie 2019, orele 13.00, la Căminul Cultural din satul Căpăţâneni-Ungureni, comuna Arefu, Argeş.
Ordinea de zi:
1. Organizarea păşunatului pentru primăvara-vara 2019.
2. Depunere dosar subvenţie APIA 2019.
3. Modificarea organigramei prin înfiinţarea unui post de muncitor calificat.
4. Diverse.
Prezenţa membrilor este obligatorie!
Invitat: Domnul primar Gheorghe Stoican.

Preşedintele asociaţiei, DIACONESCU TUDOREL (ch. 0008547/19.03.2019)

ANUNŢ

Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Şuici, judeţul Argeş, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată/determinată a funcţiilor contractuale de execuţie vacante/temporar vacante, după cum urmează:
- infirmier - un post vacant;
- economist gradul I - un post temporar vacant.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiiilor contractuale sunt pentru:
# Infirmier (perioadă nedeterminată):
- şcoală generală;
- certificat de absolvire a cursului de infirmier;
- minimum un an vechime în specialitate;
- concurs pentru ocuparea postului.
# Economist gradul I (perioadă determinată):
- studii superioare de specialitate economică sau financiar-contabilă, absolvite cu diplomă de licenţă emisă de universitate acreditată;
- minimum 3 ani şi 6 luni vechime în specialitate;
- concurs pentru ocuparea postului.
Dosarele de înscriere se depun la sediul instituţiei în termen de 10 zile de la publicarea anunţului, pentru postul vacant de infirmier, respectiv în termen de 5 zile de la publicarea anunţului, pentru postul temporar vacant de economist gradul I.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
# Infirmier (perioadă nedeterminată):
- 4 aprilie 2019, ora 15.00: termenul-limită de depunere a dosarelor;
- 15 aprilie 2019, ora 09.00: proba scrisă;
- data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.
# Economist gradul I (perioadă determinată):
- 28 martie 2019, ora 15.00: termenul limită de depunere a dosarelor;
- 8 aprilie, ora 09:00: proba scrisă;
- data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Detalii privind documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, condiţiile generale şi specifice prevăzute în fişa de post, bibliografia/tematica de concurs sunt afişate la sediul instituţiei. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Şuici din localitatea Şuici, judeţul Argeş, la telefon 0248/545015.
Persoană de contact - Badea Gheorghiţa.

Director,
Neacşa-Enăchescu Vasile
Insp. Resurse Umane,
Badea Gheorghiţa

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It