Mama - Icoana cea dragă din sufletul meu
De Ziua Femeii, mă înclin cu drag în cinstea tuturor mamelor, dar nu voi uita niciodată chipul dragei mele mame, pe care îl păstrez în inimă şi-n suflet ca pe o sfântă icoană! De altfel, în bătrâna noastră casă părintească, se află la loc de cinste fotografia cu chipul părinţilor dragi, lângă Icoana Maicii Domnului, la care ne închinăm cu toţii, cu evlavie şi recunoştinţă!
Mama mea, Paraschiva Dejanu, a fost şi a rămas pentru totdeauna Icoana cea dragă din sufletul meu, la care mă închin cu evlavie şi profundă recunoştinţă. Prin căsătoria cu Gheorghe Dejanu, din satul Pârâieşti, com. Stăneşti (astăzi, com. Corbi), poenăreanca Paraschiva a născut şi a crescut opt copii frumoşi, cuminţi şi muncitori (trei fete şi cinci băieţi), toţi învăţând meserii frumoase şi devenind la rândul lor părinţi. Iubita mea mamă păstrează cu sfinţenie tradiţia familiei, pentru că şi ea a venit pe lume tot într-o familie cu opt copii, în familia Paraschivei şi a eroului de război Gheorghe Popescu, originari din moşi-strămoşi din satul Poenărei, un sat cu rezonanţe istorice, aşezat sub streaşină de munte, în care oamenii trăiesc în simbioză afectivă cu natura şi cu Dumnezeu. Numit de istorici "sat martir" pentru jertfa de sânge pe Altarul Patriei, satul natal al mamei mele a devenit, în epoca de teroare stalinistă (1949-1959), un adevărat cuib al durerii şi al jertfei supreme, pentru luptătorii din gruparea "Haiducii Muscelului".
De la bunica Paraschiva Popescu, scumpa mea mamă a moştenit nu numai prenumele, ci şi chipul blajin, blonduţ, cu ochii albaştri ca cerul senin, comoara sensibilităţii şi feminităţii care impunea eleganţă şi ascultare în familie şi în societate. Mereu mă gândesc la mama, ca la o sfântă Zeiţă plecată la Ceruri... Emoţia amintirilor mă tulbură până la lacrimi... Răsfoiesc adesea fotografii de familie şi-i privesc chipul frumos şi curat sufleteşte, dar plin de tristeţe şi îngrijorare, pentru că trăia cu povara întreţinerii unei familii numeroase, pe vremea când patria trecea prin vaduri de amărăciune (războiul mondial, tata plecat în război, apoi cumplita secetă şi asuprirea stalinistă, precum şi multe alte greutăţi).
Prin Decretul nr. 393/1957, Prezidiul Marii Adunări Naţionale i-a conferit Ordinul "Gloria Maternă", clasa a III-a, "pentru merite de a fi născut şi crescut 7 copii". Ordinul este semnat de Dr. Petru Groza. După conferirea acestui ordin, la scurt timp a venit pe lume şi cel de-al optulea copil, un băiat, dar mama n-a mai primit şi alte distincţii. În toată viaţa ei a fost profund credincioasă, ţinea cu sfinţenie toate sărbătorile, mergea la biserică împreună cu copiii. Era mult apreciată în comunitatea satului, pentru că se purta civilizat cu toată lumea, ajutându-i pe cei mai săraci ca noi, cu produse necesare traiului. Atât în zilele de lucru, acasă sau pe stradă, cât şi în zile de sărbătoare, mama se purta demn, numai în costum naţional, cu fotă şi cu ie, înflorate, lucrate în casă, pentru că ştia mânui şi suveica, fusul şi acul, precum şi sapa în ogorul din grădina casei. Mama ne îndemna pe toţi să fim credincioşi, să mergem la biserică, să fim respectuoşi în relaţiile cu oamenii, ascultători la şcoală, cu rezultate bune la învăţătură, să fim cinstiţi şi să iubim patria.
Moştenirea cea mai de preţ primită de la mama mea este faptul că mi-a dat viaţă şi m-a îndrumat, m-a sfătuit să-mi aleg drumul în viaţă. Ea a fost un model de viaţă pentru mine, un luceafăr strălucitor sub raza căruia am făcut primii paşi în viaţă. Ea a fost primul meu dascăl de limba română, primul model de comportare. Nimic mai curat şi mai înălţător ca dragostea de mama! Încă de mic am învăţat ce înseamnă munca şi disciplina în societate. Pentru mine mama rămâne zâmbet şi lumină, mângâiere şi alinare, nădejde şi biruinţă în viaţă.
Biata mama a trecut de 33 de ani în Împărăţia Cerurilor, dar chipul ei blând, înfiripat din lumini şi umbre, vorba-i dulce şi-nţeleaptă, zâmbetu-i cald, plin de tristeţe, au rămas mereu în sufletul mau. Aş vrea din inimă să-ţi dedic, dragă Mamă, aceste rânduri, în semn de omagiu... Poate mă auzi, din Ceruri, că ţie, scumpă Mamă, purtătoare de viaţă, de frumuseţe şi ideal, îţi este închinat gândul meu cel mai curat, ca modest omagiu de suflet şi recunoştinţă eternă!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
