Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 3 iulie 2026 03:11

A fost adoptat ajutorul de minimis pentru tomate

Guvernul României a adoptat hotărârea privind schema "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate", pentru anul 2019. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 233.190.000 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 50.000.000 euro şi se asigură din bugetul pe anul 2019. Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro/beneficiar/an, iar sumele se plătesc într-o singură tranşă.
Cererea de înscriere în program se depune la direcţiile pentru agricultură judeţene până cel târziu la data de 20 martie inclusiv, pentru producţia valorificată în perioada ianuarie-mai şi 15 septembrie, inclusiv, pentru tomatele valorificate în perioada noiembrie-20 decembrie. Potenţialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, valabil în anul de comercializare a producţiei de tomate; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008; producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate:
- să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată "Program susţinere tomate, 2019" şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;
- să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp;
- să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere;
- să facă dovada producţiei realizate potrivit prevederilor lit. a) şi b) prin documente justificative privind comercializarea producţiei.
Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene până la data de 27 decembrie 2019, inclusiv.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It