Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 21:51

Are nevoie de sprijinul nostru: Daniela Vintilă, finalistă la categoria "Studentul anului în Europa - Postuniversitar"!

"Dragi argeşeni, am nevoie de aprecierile voastre în linkul de mai jos: https://www.facebook.com/lsrs.romania/photos/a.10156545122799340/10156545123609340/?type=3&theater&comment_id=10156546864879340&force_theater=1&notif_t=photo_comment_tagged&notif_id=1545101858022503. Mi-am început studiile in Curtea de Argeş, iar anul acesta mă număr printre finaliştii pentru Premile LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate - categoria <<Cea mai buna carieră postuniversitară în Europa>>. Dacă doriţi să mă susţineţi în această competiţie pentru premiul special bazat pe votul publicului, vă rog să daţi <<Like>> pozei din link-ul de mai sus. Vă mulţumesc!"

După absolvirea studiilor de licenţă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative în Bucureşti, Daniela Vintilă a continuat masteratul şi doctoratul în Spania, obţinând titlul de Doctor în Drept şi Ştiinţe Politice la Universidad Autónoma de Madrid în 2015. În perioada 2014-2017 a participat în proiectul internaţional PATHWAYS la Universitatea din Leicester (Marea Britanie), iar din 2017 este cercetător postdoctoral în cadrul proiectului MiTSoPro la Universitatea din Liege (Belgia). Este co-director al Grupului de migraţie din cadrul European Consortium for Political Research, vice-preşedinte al Grupului de Uniunea Europeană din cadrul Asociaţiei Internaţionale de Ştiinţă Politică (IPSA), co-director al Grupului de cetăţenie din cadrul IMISCOE şi membru al Biroului Executiv al Asociaţiei Belgiene de Ştiinţă Politică. A publicat cu edituri/reviste internaţionale de prestigiu şi este membru fondator Migration News şi EU News, două pagini online de ştiri zilnice pe teme de relevanţă socială şi politică.

Gala Studenţilor Români din Străinătate este cel mai mare eveniment anual din România, dedicat recunoaşterii şi promovării meritelor studenţilor şi absolvenţilor români din întreaga lume. Cea de-a zecea ediţie a evenimentului reuneşte studenţi şi absolvenţi români, membri ai comunităţii academice din ţară şi străinătate, precum şi personalităţi din diverse domenii de activitate. Gala LSRS se va desfăşura pe 8 ianuarie 2019, în Noua Aulă a Universităţii Politehnica din Bucureşti (Splaiul Independenţei, nr. 313). Elementul central al Galei LSRS este reprezentat de acordarea "Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică în Străinătate" studenţilor români de pe tot globul (inclusiv prin programele Erasmus). Pentru mai multe informaţii despre regulamentul Premiilor LSRS, dar şi despre ediţiile anterioare ale Galei Studenţilor Români din Străinătate, accesaţi: http://gala.lsrs.ro.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi echidistantă, a cărei activitate este susţinută de implicarea şi devotamentul a peste 300 de voluntari, studenţi şi absolvenţi români din întreaga lume. Cu ajutorul lor, LSRS reuşeşte să organizeze anual activităţi şi evenimente dedicate celor peste 13.000 de membrii ai ligii din peste 50 de ţări, dar şi comunităţilor de români de peste hotare.

Este deja o tradiţie ca preşedintele Academiei Române să prezideze Juriul Premiilor LSRS pentru Excelenţă Academică. Născut la 1 ianuarie 1955 la Sântioana, Ioan Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca începând cu anul 2012. În 2010, acesta a devenit membru titular al Academiei Române, iar din 2018, preşedintele acesteia. Domnul Pop va prezida pentru prima dată juriul celei de-a doua etape de jurizare din cadrul Premiilor pentru Excelenţă Academică 2019. Premiaţii vor fi anunţaţi în cadrul evenimentului aniversar de marţi, 8 ianuarie, la Gala LSRS.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It