Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 20:40

"In memoriam Stelian Chelu" şi-a desemnat câştigătorii!

Despre cum a început povestea acestui concurs de Matematică aplicată organizat sâmbătă la Liceul Tehnologic "Ferdinand I" aţi aflat informaţii pe larg în materialul publicat într-una dintre ediţiile noastre de săptămâna trecută. Aşa cum vă relatam atunci, ideea i-a aparţinut omului de afaceri Liviu Nicolae, care a gândit organizarea unui concurs de Matematică prin care să cinstească memoria unuia dintre profesorii săi cei mai îndrăgiţi de la fostul Liceu Electroargeş. Şi, pentru că s-a bucurat de susţinerea mai multor foşti colegi, printre care şi ec. Cristian Mitrofan, managerul Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", dorinţa a fost materializată şi iniţiativa a fost primită cu bucurie de directorul unităţii de învăţământ amintite, prof. Ana Răduţu Babeţ (de altfel, fostă colegă de cancelarie cu regretatul dascăl, care a şi condus instituţia o perioadă).
Aşadar, după ce a fost obţinută aprobarea în vederea derulării acestui Concursului de Matematică aplicată "In Memoriam Stelian Chelu", adresat elevilor din liceele tehnologice argeşene, acesta a fost înscris în Calendarul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, la poziţia 60 şi, iată, sâmbătă, s-a organizat cea dintâi ediţie. Aşa cum am fost informaţi, acest concurs se va derula anual, iar premiile şi cheltuielile aferente vor fi acoperite prin sponsorizări. Anul acesta, principalul sponsor a fost ing. Liviu Nicolae, directorul IPEE Admiral Trading, căruia i s-au alăturat şi directorul Ion Bican, de la filiala din municipiu a firmei Karcher şi ec. Cristian Mitrofan. Au participat în total 42 de elevi de la licee din Piteşti, Vedea, Curtea de Argeş, Domneşti şi Stâlpeni. S-a început concursul, care s-a derulat în condiţii specifice, după care participanţii au luat masa la cantina Liceului Tehnologic "Constantin Dobrescu" din urbe (consumaţia fiind achitată din sponsorizări). În intervalul în care s-au corectat lucrările, grupul de elevi şi dascălii care i-au însoţit pe fiecare au a mers în vizită la Mănăstire. În partea a doua a zilei s-a desfăşurat sesiunea de premiere. Iată şi rezultatele: Ioana Cerbureanu, Liceul "Constantin Dobrescu", clasa a IX-a - premiul I şi 150 lei; Alexandru Nicolae Vişan, Liceul Tehnologic Dacia, clasa a IX-a - premiul I şi 150 lei; Radu Gabriel Ciorobea, Liceul Tehnologic Vedea, clasa a XI-a - premiul I şi 150 lei; Antonela Băluţă, Liceul "Ferdinand I", clasa a XI-a - locul I şi 150 lei; Alexia Maria Ciucan, Liceul Tehnologic Vedea, clasa a XI-a - premiul II şi 100 lei; George Radu Neagoe, Liceul "I.C. Petrescu", clasa a XI-a - premiul II şi 100 lei; Cristina Ionela Şovar, Liceul Tehnologic Vedea, clasa a XII-a - premiul I şi 150 lei; Daniela Roberta Arsenie, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - premiul I şi 150 lei; Sebastian Florin Nica, Liceul "I.C. Petrescu", clasa a XII-a - premiul II şi 100 lei; Elena Mădălina Iancu, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - premiul II şi 100 lei; Maria Alexandra Bulucea, Liceul Tehnologic Vedea, clasa a XII-a - premiul III şi 50 lei; Marian Petruţ Scarlat, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - premiul III şi 50 lei; Cosmin Florin Avrămuţă, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - menţiune; Roxana Lete, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - menţiune; Petruţa Ilinca, Liceul "Ferdinand I", clasa a XII-a - menţiune.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It