Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 20:02

"In memoriam Stelian Chelu" - Concurs de matematică aplicată, la "Ferdinand I"!

Ani la rând, omul de afaceri Liviu Nicolae s-a luptat efectiv pentru a obţine organizarea unui concurs de matematică prin care să cinstească memoria unuia dintre profesorii săi cei mai îndrăgiţi de la fostul Liceu Electroargeş. Alături i-au fost şi alţi colegi, între care merită amintit managerul de la Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", Cristian Mitrofan. Din motive greu de înţeles, acestei iniţiative generoase i s-au pus tot soiul de piedici o perioadă destul de îndelungată. "Acest pedagog desăvârşit merită o recunoaştere publică a meritelor sale, pentru că a scos generaţii întregi de elevi, ce s-au dovedit a fi oameni de nădejde în comunităţile în care trăiesc şi muncesc şi care îi poartă recunoştinţă pentru modul în care i-a pregătit. Eu n-am fost printre preferaţii dumnealui când eram elev, dar m-a învăţat atâtea lucruri despre matematică şi viaţă încât am ajuns să-l iubesc. Şi pentru că n-am ştiut la timpul potrivit să-i mulţumesc cum se cuvine, aş vrea ca personalitatea sa ca dascăl să nu se piardă în anonimat. Sunt convins că şi urmaşii săi la catedră ar avea destule lucruri bune de învăţat şi aplicat pentru a-şi dovedi harul pentru meseria pe care au ales-o... Practic, dacă umblu prin sipetul cu amintiri, descopăr că ne-am apropiat cu prilejul revederilor pe care le-am organizat. Atunci mă duceam să-l iau de la casa unde se retrăsese la Nucşoara şi purtam lungi şi interesante discuţii. Aflasem că era măcinat de boală, dar avea o personalitate atât de puternică, încât n-a reuşit cineva să-l determine să-şi caute vindecarea cât timp s-a putut menţine pe picioare. Când mi-au spus doctorii că nu mai aveau ce-i face, a căzut cerul pe mine, nu altceva...", ne-a mărturisit Liviu Nicolae.

Fostul absolvent de la Liceul Electroargeş, Cristian Mitrofan, a pledat la rându-i pentru cauza susţinută de către Liviu Nicolae: "Eu am fost unul dintre preferaţii d-lui Chelu, care - la o revedere - îi spunea primarului Nicuţ că trebuia să mă îndrepte spre Finanţe, nu spre Cultură, pentru că aveam simţ matematic. A fost un om deosebit, cu tact pedagogic, mereu interesat de noutăţi, bun mobilizator de energii, cu simţul umorului, care-i permitea să destindă atmosfera şi să dea noi imbolduri spre calcul. Pentru mine a fost un model de urmat pentru seriozitatea cu care-şi trata munca. Şi pentru că sunt convins că la fel a fost şi pentru alte generaţii, cred că ar trebui să avem la Curtea de Argeş un concurs de matematică pentru liceeni care să-i poarte numele!" Dumnealui ne-a informat că, alături de colegul şi prietenul Liviu Nicolae, va susţine şi financiar, în nume personal, organizarea acestui concurs dedicat memoriei fostului lor profesor de Matematică.

Cu câtva timp în urmă, ing. Liviu Nicolae a luat legătura cu directorul de la Liceul "Ferdinand I", prof. Ana Răduţu-Babeţi. Dumneaei a îmbrăţişat ideea, mai ales că fusese colegă de cancelarie cu prof. Stelian Chelu, care şi condusese instituţia de învăţământ din nordul Oraşului Regal: "Am fost colegi timp de vreo 8 ani, între 1991 şi 1998... M-a impresionat cu dragostea faţă de meserie, de matematici, cu seriozitatea cu care se pregătea pentru a le desluşi elevilor săi tainele acestei ştiinţe fascinante. Personal l-am considerat un om cu totul deosebit... Ca să n-o mai lungesc, am reuşit să obţinem aprobarea organizării unui concurs de Matematică aplicată pentru elevii din liceele tehnologice, care să-i poarte numele. Acesta este înscris în Calendarul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, la poziţia 60 şi prima ediţie se va desfăşura sâmbătă, în data de 14 decembrie 2018. Spun prima ediţie, deoarece va fi un concurs anual, iar premiile şi cheltuielile de organizare vor fi acoperite prin sponsorizări. Dl. director de la IPEE Admiral Trading, ing. Liviu Nicolae a şi depus o sumă şi avem promisiuni şi din partea d-lui director Ion Bican, de la filiala din municipiu a firmei Karcher, că va sprijini acest concurs. Deocamdată n-am definitivat programul, dar vom reveni cu amănunte", a declarat directorul Liceului Tehnologic "Ferdinand I", prof. Ana Răduţu-Babeţi.

Înainte de a încheia să ne reamintim cine a fost prof. Stelian Chelu. Născut în 24 iulie 1941 în casa unor gospodari din Nucşoara, care erau vecini cu proprietăţile familiei Arnăuţoiu şi avuseseră şi printre rude condamnaţi în dosarul "Haiducilor Muscelului", a trăit ani la rând cu teama de a nu i se reproşa păcate pe care nu le săvârşise împotriva regimului comunist. După absolvirea Facultăţii de Matematică la Universitatea Bucureşti, din 1965 a funcţionat ca profesor la Liceul Teoretic de la Corbeni timp de vreo 12 sau 13 ani, obţinând rezultate remarcabile cu elevii pe care i-a pregătit, copii ai localnicilor şi ai celor ce lucrau pe şantierul construcţiei Barajului Vidraru şi al salbei de microhidrocentrale de pe Argeş. Apoi, prin concurs a obţinut titularizarea la Liceul Electroargeş, pe care l-a şi condus o perioadă de timp. După 1990 s-a pensionat şi s-a retras la casa părintească de la Nucşoara, unde a trăit ca un lup singuratic - pentru că n-a fost căsătorit - până când drumul său prin viaţă s-a întrerupt şi a trebuit să părăsească lumea noastră şi să-şi găsească odihna de veci la cimitirul bisericii din Nucşoara, unde împarte liniştea veşniciei cu înaintaşii şi cu simbolul luptei anticomuniste care a fost Elisabeta Rizea. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It