Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 19:22

C.N.V.V. adună materiale pentru monografia de Centenar!

Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" se apropie de anul Centenarului. Mai precis, în 2019, unitatea şcolară amintită va număra 100 de ani de existenţă, fapt ce se cere sărbătorit pe măsura importanţei, într-un cadru memorabil. Prin urmare, calendarul va cuprinde activităţi care să reflecte valoarea primei sute de ani din viaţa colegiului. Pentru a oferi o reprezentare cuprinzătoare a celor 100 de ani care urmează a fi sărbătoriţi, conducerea insituţiei face apel la toţi cei care au trecut de-a lungul timpului pragul prestigiosului colegiu şi pot pune la dispoziţie următoarele: fotografii din perioada 1919-2019, relevante pentru etapele pe care colegiul le-a traversat de-a lungul timpului; informaţii esenţiale cu privire la personalităţile din orice domeniu care au absolvit C.N.V.V.; orice formă de sprijin material prin care să poată fi susţinute manifestări decente dedicate acestui prilej.

Materialele precizate la punctele 1) şi 2) sunt necesare întocmirii monografiei colegiului şi trebuie să fie trimise pe adresa şcolii (secretariat_vlaicu_voda@yahoo.com) până la data de 31 martie 2019. În cazul în care trimiteţi fotografii care includ persoane, nu uitaţi să le etichetaţi cu numele corecte şi complete ale acestora. În privinţa informaţiilor pe care doriţi să le transmiteţi, este esenţial ca acestea să poată fi verificate. Pentru donaţii vă puteţi adresa conducerii şcolii, la telefonul 0040-248721553.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It