Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, la "Sf. Justinian"

Centrul de zi "Sf. Justinian", din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Curtea de Argeş, a derulat zilele trecute un proiect dedicat acestei importante sărbători. În fiecare an, pe 3 decembrie, la nivel mondial este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în anul 1992. În cadrul proiectului a fost organizat un atelier de creaţie cu expoziţie, care promovează abilităţile persoanelor cu dizabilităţi şi care a implicat, deopotrivă, beneficiari ai Centrului de Zi ACCES şi ai Centrului de Zi "Sf. Justinian". Cei de la ACCES au prezentat un program artistic şi au învăţat să confecţioneze diverse obiecte prin tehnica împletitului de la beneficiarii din cadrul "Sf. Justinian", după care a urmat o sesiune de comunicare. Scopul întregii acţiuni a fost acela de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru persoanele cu dizabilităţi şi de a promova respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii. În plus, prin astfel de proiecte sunt eliminate barierele pentru această categorie de persoane care încep să fie implicate în diferite sfere de activitate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!