"Centenarul Marii Uniri: 1918-2018", spectacol şi concurs la "Regele Mihai I"
În prag de Centenar, la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" s-a derulat Proiectul educaţional "Centenarul Marii Uniri: 1918-2018", coordonat de către consilierul educativ, prof. Elena Derviş şi prof. Mioara Căpuşă. Evenimentul a fost găzduit în Sala de festivităţi a unităţii şi a avut ca scop dezvoltarea, consolidarea şi manifestarea sentimentelor patriotice în rândul elevilor, precum şi îmbogăţirea cunoştinţelor de istorie naţională. Acţiunea a fost rezultatul unui parteneriat fructuos între mai multe unităţi de învăţământ din urbe: instituţia-gazdă, Şcolile Gimnaziale "Carol I" şi "Mircea cel Bătrân", precum şi Centrul de Consiliere Socio-Educativă ACCES din cadrul D.A.S.
În ziua evenimentului, în mod simbolic, a fost plantat în curtea şcolii un stejar - emblemă a trăiniciei, activitate la care participat şi viceprimarul Gabriel Jubleanu. Ulterior, în Sala de festivităţi, a continuat programul după cum urmează: "Centenarul Marii Uniri: 1918-2018" - prezentare Power-Point, prof. Mioara Căpuşă şi Dragoş Drăguşin (Liceul "Regele Mihai I"); "Chipuri ale Marii Uniri" - prezentare Power-Point, prof. Emilia Jinga (Liceul "Regele Mihai I"); "Alba Iulia, Cetatea Marii Uniri" - scenetă istorică jucată de elevii de la Şcoala "Carol I", prof. coordonatori Monica Oprescu şi Mihnea Popa; "Acasă-i România" - cântece patriotice oferite de elevii de la cele două şcoli gimnaziale, coordonaţi de prof. Robert Popelcă şi acompaniaţi la chitară de eleva Larisa Boncea; "România, ţara mea" - expoziţie de desene tematice, prof. coordonatori Ramona Leca şi Roxana Tomescu; "Unirea cea Mare" - montaj literar oferit de elevii de la Şcoala "Mircea cel Bătrân, îndrumaţi de prof. Ionela Lupaşcu şi Melania Floroiu-Comănescu; Hora Unirii; expoziţie de fotografie sub genericul "Monumente dedicate eroilor căzuţi în Primul Război Mondial" - prof. Aluniţa Bîlea şi Minodora Popescu; expoziţie de desene "Marea Unire" realizată de beneficiari de la Centrul de Zi ACCES, coordonaţi de asistentul social Maria Barbu. Întreaga activitate creativă a fost jurizată şi elevii au fost premiaţi în funcţie de modul în care au reuşit să surprindă în lucrările lor tematica şi emoţia Centenarului. Astfel, beneficiarii de la Centrul de Zi ACCES, care au lucrat diferite obiecte din hârtie creponată în cadrul atelierului de creaţie, au primit următoarele distincţii: premiul I - Loredana Baldovin; premiul II - Ionuţ Baldovin; premiul III - Cristian Duţu; menţiune - Sorinel Duţu. La Şcoala Gimnazială "Carol I" au fost premiaţi: Teodora Staicu şi Raluca Brăileanu - locul I; Maria del Rosario Georgescu şi Claudia Badea - locul II; Ana Stîngaciu şi Radu-Mihai Polojan - locul III; Iulia Neacşu, Andrada Dinică, Eliza Rada, Ana-Maria Popescu, Miruna Despan şi Andreea Georgescu - menţiune. De la Şcoala "Mircea cel Bătrân" s-au remarcat: Ana Enache şi Andra Bălălău - locul I; Veronica Rizoiu şi Gabriela Marinescu - locul II; Ştefan Hodoş şi Roxana Ioniţă - locul III; Diana Holdiş, Alexia Stancu, Antonia Rotaru, Alexandra Ciucu şi Antonia Bârsan - menţiune.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
