Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 18:01

"Balul Bobocilor" la Liceul Auto a mizat pe puterea spectacolului!

Vineri, la Curtea de Argeş a fost ziua în care s-au desfăşurat două Baluri ale Bobocilor, unul dintre acestea fiind organizat de către Liceul Tehnologic Auto, care - de data aceasta - a optat pentru sala mare a cantinei unităţii. Chiar dacă evenimentul a fost mai restrâns, în limita sponsorizărilor primite, a avut toate elementele unui bal tradiţional: invitaţi, juriu, "boboci" şi Concursul de "Miss&Mister", probe de trecut şi premii la final! Evenimentul de "bun venit" derulat în cinstea proaspeţilor liceeni a fost marcat de multă emoţie în rândul participanţilor la concurs, însă muncit şi pregătit cu drag de colegii lor mai mari şi cadrele didactice implicate. Întreaga echipă, de la elevii organizatori până la dascălii implicaţi şi "boboci", a muncit mult pentru evenimentul de vineri seara, astfel că programul a fost de un dinamism aparte, conţinând foarte multe momente de divertisment, ceea ce a sporit interesul publicului...

Oficiul de gazdă

Juriul care a deliberat între cei opt concurenţi a fost constituit din: directorul unităţii de învăţământ prof. dr. ing. Ioan Călinescu, directorul adjunct prof. Dana Deaconu, consilierul educativ prof. Cristian Matei, profesorii Alina Hereşanu, Carmen Şerban şi Elena Donescu, precum şi eleva Ioana Panţurescu. Sponsorii nu au fost nici ei uitaţi şi au fost amintiţi de către prezentatorii Cristina Neacşu şi Robert Olteanu, după care "bobocii" au păşit timizi în faţa invitaţilor pentru a se prezenta. Astfel, cele şapte perechi au fost constituite din următorii elevi: Cristina Arion şi Grigore Rusu (1); Rodica Licurici şi Ciprian Minescu (2); Julieta Piciu şi Alexandru Bucur (3); Ionela Florescu şi Alexandru Damian (4); Valentina Stanciu şi Emanuel Mărunţelu (5); Laura Ionela Matei şi Ion Mărunţelu (6); Laura Balcanski şi Gabriel Radu (7). 

Întrebări capcană, muzică şi scenarii amuzante

Spectacolul a debutat în forţă cu proba întrebărilor-capcană şi a continuat cu momente artistice. Primul a constat într-o interpretare deosebită a elevei Diana Caliţă de la clasa a X-a D, care a încântat audienţa cu melodia "Dar-ar naiba-n tine, dragoste!", iar cel de-al doilea aparţinând elevului Vasile Alexandru Bucur, care a dat frâu liber pasiunii sale pentru saxofon. Au venit apoi pe scenă Robert Olteanu şi Marian Tănăsoiu de la clasa a XI-a D, care au pregătit o scenetă savuroasă având ca temă vizita unui preşedinte străin în România. Pauza de divertisment a fost încheiată de Marian Claudiu Lixandru cu o melodie rap, cu mesaj social puternic.

"Talentul!... Care e talentul?..."

Organizatorii au intrat direct în miezul problemei şi proba a doua a fost exact cea de talente, unde fiecare concurent a încercat să se autodepăşească. Juriul a avut mult de furcă pentru acordarea punctajelor, fiindcă vorbim despre o concurenţă foarte strânsă. Cristina a ales să se remarce prin dans, Laura a recitat armonios o poezie emoţionantă, Alexandru Bucur s-a întovărăşit din nou cu saxofonul, iar Alexandru Damian a cântat o compoziţie proprie. Emanuel şi Valentina au dansat în pereche pe melodia "Vals" a lui Smiley, numai că Rodica şi Ciprian au ales aceeaşi coloană sonoră pentru a se afirma, astfel că - iată - ce concurenţă! Tot pe ritmuri de vals au ales să iasă în evidenţă şi perechile 5 şi 7. Julieta a recitat şi ea o poezie, iar Grigore Rusu a luat chitara şi a arătat cum se face muzică adevărată. S-a trecut apoi la proba-surpriză: dansul cu balonul! Fiecare pereche a trebuit să danseze având un balon prins între busturi, evident, fără să-l scape. Apoi, concurenţilor le-a fost testată dicţia: aceştia au avut de citit de pe un bileţel tare, repede şi corect câte o frază formulată de organizatori special cât să pună probleme în rostire.

S-a pus accentul pe spectacol!

Din nou, a urmat un program artistic complex, care a debutat în paşi de dans cu tinerii dansatori de la Clubul Hobby Dance-Adore Mio Dance coordonat de prof. Ion Gîrtonea. Piciu şi trupa sa au continuat cu un dans contemporan, după care Robert Coman, fost elev la Liceul Auto, a făcut o uluitoare demonstraţie de beatbox. Nici Floppy n-a lipsit de la eveniment şi, acum sub formula Identic Crew, a evoluat în faţa invitaţilor cu un număr de street-dance fascinant. Diana Caliţa a prelungit pauza cu melodia "O bătrână într-o gară", iar Alexandru Bucur a mai contribuit la atmosfera de spectacol cu o interpretare la saxofon. În fine, Adelina Strâmbu a recitat o poezie de suflet...

Sarcina grea de a-i anunţa pe câştigători i-a revenit directorului unităţii, prof. dr. ing. Ioan Călinescu, acesta păşind în faţa audienţei în ropote de aplauze. Iată, aşadar, deznodământul: locul I - Rodica Licurici şi Emanuel Mărunţelu; locul II - Valentina Stanciu şi Ciprian Minescu; locul III - Laura Balcansky şi Alexandru Bucur; locul IV - Laura Matei şi Alexandru Damian; locul V - Andreea Anghel şi Ion Mărunţelu; locul VI - Cristina Arion şi Gabriel Radu. Titlurile de "Miss&Mister" au mers către Ionela Florescu şi Grigore Rusu.

Ca de fiecare dată, programul unui astfel de moment ne aminteşte tuturor de cea mai frumoasă perioadă a vieţii noastre de elevi, prin care majoritatea celor adulţi am trecut şi am rămas cu amintiri frumoase şi cu dulci nostalgii. A fost un spectacol tineresc modest, dar bine închegat, liniştit şi curat, muncit, foarte îngrijit, organizat după puterea vârstei lor, cu resursele avute la dispoziţie, cu mult suflet, ambiţie şi iniţiativă... Felicitări!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It