Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 17:20

Prof. dr. Dana Mioara Erfulescu, invitată la Cotroceni

Directorul adjunct al Liceului Tehnologic "Constantin Dobrescu" a primit invitaţie la evenimentul dedicat copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate organizat la Cotroceni. Este vorba despre Masa Rotundă cu Participare Internaţională dedicată situaţiei copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare ca să strângă bani pentru întreţinerea familiilor, eveniment care s-a derulat marţi, în Sala Unirii şi Galeria Basarabilor din cadrul palatului amintit. Obiectivele acestei întâlniri de înaltă ţinută au constat în prezentarea bunelor practici internaţionale pentru minorii aflaţi în această situaţie şi identificarea măsurilor care se impun în cazul României. Astfel, au fost date ca exemplu bunele practici internaţionale şi au fost discutate modelele de intervenţie româneşti. În afară de experţi naţionali şi internaţionali, printre oaspeţii de seamă ai evenimentului s-au numărat: Klaus Iohannis, preşedintele României; Věra Jourová - comisar european pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen; Afshan Khan - director regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală; Gabriela Alexandrescu - preşedinte executiv "Salvaţi Copii" România. Prof. dr. Dana Mioara Erfulescu a primit această invitaţie ca urmare a numeroaselor acţiuni şi a implicării foarte active pe care o are în spaţiul şcolar argeşean în vederea monitorizării şi identificării de soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It