Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 mai 2024 01:06

Controlul judiciar - cel mult 60 de zile

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care reglementează situaţia controlului judiciar ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României care a constatat neconstituţionalitatea articolului respectiv din Codul de procedură penală. Textul aprobat miercuri de executiv prevede că în timpul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror pe o durată de cel mult 60 de zile. Termenul poate fi prelungit de procuror prin ordonanţă, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Un alt articol al ordonanţei prevede că procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de maximum 60 de zile.

 

Ce este controlul judiciar?

 

Măsura controlului judiciar poate fi luată de procuror sau judecător faţă de un inculpat, fiind o măsură preventivă mai blândă ca arestul preventiv sau arestul la domiciliu. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la poliţie sau instanţă periodic, de câte ori este chemat, să anunţe schimbarea domiciliului, să nu părăsească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia şi să nu se întâlnească sau comunice cu anumite persoane.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.