Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 14:43

Regim de tristă amintire

Motto: "Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagii: trag la vâsle, dar stau cu spatele la viitor". (Henri Coandă)

Am promis cititorilor acestei prestigioase publicaţii că voi continua prezentarea dezastrelor postdecembriste, a atacurilor distrugătoare asupra economiei lăsate de "regimul de tristă amintire", cum îl numesc aceşti "epigoni" ai zilelor noastre. Încep de aici, de la poalele Carpţilor, de unde zilnic coborau din munţi sute de camioane cu troliuri, încărcate cu răşinoase şi fag, spre unitatea de industrializare a lemnului din Domneşti şi Stâlpeni. Unitatea de transporturi forestiere (UMTF) avea un parc auto de circa 120 maşini echipate şi acolo munceau peste 200 oameni. Peste drum, Fabrica de cherestea, cu program în trei schimburi, avea peste 350 salariaţi, maşinişti, gaterişti, circulatorişti, tâmplari. Puţin mai spre munte, Staţiunea de Maşini Agricole, cu peste 300 salariaţi, deservea întreaga zonă. Lângă ea, distilăria Vinalcoolului primea fructele pentru borhot tot din întreaga zonă a Văii Râului Doamnei. Astăzi le plângi de milă acestor întreprinderi, dar mai marii noştri spun că economia noastră "zbârnâie". Ca să nu mai vorbesc de Cooperativa de Consum, cu magazine aprovizionate, cu secţii meşteşugăreşti, cu o tăbăcărie recunoscută în ţară, cu cizmării, ateliere de reparaţii, care astăzi au dispărut. Cooperativa Agricolă de Producţie înflorea, având secţiile de industrializare, plantaţiile intensive, dar şi un puternic sector zootehnic. Acum, plângeţi dacă vedeţi plantaţiile de unde fructele se încărcau în TIR-uri şi meregeau la export. Azi, e invers, importăm noi mere...

Aveam, în Domneşti, un spital modern, cu peste 100 paturi, cu cadre medicale profesioniste şi cu un director, medic chirurg, iubitor de meserie, de sat şi de oameni, căruia cu respect îi spuneam domnul doctor Teja Papahagi. Împreună cu cei peste 150 salariaţi, acest om a construit o bijuterie a medicinii moderne româneşti, având un timp alături şi pe doctorul Vasile Barbu, un diagnostician desăvârşit.

Ocolul Silvic era demn de pus pe cărţile poştale ilustrate, se ocupa de parcuri, trotuare, spaţii verzi, iar în centru era clădirea Poştei, vândută după 1989, serviciul poştal desfăşurându-se într-o altă clădire, unde stă cu chirie. Cred că în ultima perioadă, postdecembristă, a existat mai multă nepăsare, distrugere, dezastre, vânzări ale bunurilor acestui popor decât oricând. Pentru arginţii salariilor, se mai vindea câte un tractor, o remorcă, o maşină, o clădire, la preţuri de nimic, un "capitalism sălbatic" ce a spulberat avuţia acestui popor. 

După 1989, economia românească a intrat în declin rapid, s-a prăbuşit. Spre exemplificare, o să trec în Moldova lui Ştefan cel Mare. Brandurile Iaşului, Sucevei, întregii Moldove (Lactis, Unirea, Avicola, Zimbrul, Fortus, Tepro, Nicolina, Terom) s-au prăbuşit şi ele, s-au privatizat defectuos, au fost vândute, devalizate, aşa-zisele "ţepe economice".

Clujul mustea de economie. Fabrica de bere "Ursus", în 2010, şi-a închis porţile, cumpărată de gigantul mondial SABMiller, clădirile au fost demolate, iar pământul a fost vândut lui Vasile Puşcaş, ginerele lui Ioan Rus, deci au câştigat cei care deţineau informaţia. De reţinut, fabrica dăinuia din 1878. Timişoara: Fabrica de bere, cu actul de naştere în 1718, imediat după eliberarea Banatului de sub otomani, Fabrica de tutun, înfiinţată în 1728, multe alte întreprinderi, toate amplasate pe malurile Begăi.

Fabricile bistriţene, rămase chipurile în picioare, dar fără a arăta ca pe timpul comuniştilor, acum sunt neîngrijite, pe porţile lor ieşind produse de proastă calitate. Platforma chimică de la Săvineşti s-a prăbuşit şi ea. Aici se asigura, pe vremuri, un loc de muncă pentru circa o treime din populaţia municipiului Piatra Neamţ. La Hunedoara, peste 50.000 muncitori lucrau la Combinatul Siderurgic şi la Întreprinderea construcţii siderurgice. Colosul tulcean, Întreprinderea de pescuit oceanic, plânge după cele 80 nave şi cei aproximativ 6.000 navigatori. De asemenea, "Confecţia" Râmnicu Sărat şi "Foresta" Nehoiu au dispărut în actuala aşa-zisă democraţie.

Ce s-a ales oare din coloşii industriali ai Vasluiului? Întreprinderea "Mecanica", "Moldosin" (fibre şi fire sintetice), "Hitrom" (materiale de izolaţie), AMC (aparate de măsură şi control), "Movas" (mobilă, confecţii textile), toate au rămas nişte ruine. Unde sunt fabrica de mobilă "Samobil", din Satu Mare, "Hidromecanica" şi "Tractorul" din Braşov? Au fost rase de pe faţa pământului. Unde sunt întreprinderile UPSAM S.A. din Ocna Mureş, "Resial" din Alba Iulia, "Metalurgica" Aiud, "Montana" Câmpeni, "Ardeleana" Alba Iulia? Toate acestea sunt întrebări retorice, pentru că ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu ele.

Cel puţin, din respect pentru istorie, trebuiau păstrate furnalele de la Reşiţa, construite de companii austriece în anul 1771. S-a ales praful, ca şi de "Siderurgica" Călăraşi, care era cea mai importantă din sud-estul Europei. La "Promex" Brăila se produceau excavatoare, tot din acest oraş plecau în lume tone de celuloză, fibre, hârtie. La Bârlad se produceau elemente pneumatice şi de control. S-a ales praful de toate, ca şi de "Alumina", care era, la Botoşani, regina industriei uşoare. În Vrancea exista unicul rafinator de aur din Europa, la Baia Mare erau în plin avânt mineritul, "Metalurgica", "Filatura", toate au ajuns amintiri. La Craiova era "Electroputere", Fabrica de avioane, ce au devenit azi nişte întreprinderi şterse. La "Electroputere" erau peste 12.000 muncitori, azi doar circa 2.000, la un pas de închidere fiind şi colosul care făcea locomotive şi echipamente feroviare.

Sunt multe de spus, multe de comentat despre dezastrele aşa-zisei tranziţii din care nu mai ieşim. Şi la noi, în judeţul Argeş, ştim prea bine ce au ajuns "Petrochimia" piteşteană, precum şi prestigioasa ARO Câmpulung Muscel: ruine, oameni în lacrimi, dezastru. Dar să le iasă din cap "epigonilor", nu vor mai fi lăsaţi să continuie cu jaful şi cu nepăsarea criminală, pentru că totul a fost construit de poporul român. Nu vă mai bateţi joc de POPOR!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It