Rata şomajului înregistrat în evidenţele ANOFM în luna septembrie 2018: 3,40%!
La sfârşitul lunii septembrie 2018, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,40%, în scădere cu 0,07 puncte procentuale (pp) faţă de luna anterioară şi sub valoarea înregistrată la finele aceleiaşi luni a anului 2017, cu 0,74 pp. Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie a.c., de 296.751 persoane, a scăzut cu 5.838 faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 53.686 au fost şomeri indemnizaţi şi 243.065 neindemnizaţi. Comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 3,54% în luna august 2018 la 3,45%, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 3,37% în luna august 2018 la 3,34%.
În funcţie de mediul de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii septembrie se prezintă astfel: 87.660 şomeri provin din mediul urban şi 209.091 provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40-49 ani (81.827), urmaţi de cei din grupa de vârstă 30-39 ani (54.609), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 ani (17.209). Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (32,30%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,20% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,03%. Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârşitul lunii septembrie 2018 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secţiunea "Statistici".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
