Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 12:13

URSUL PANDA CHINA MEGA SHOP sprijină dezvoltarea durabilă a oraşului

Conducerea celui mai nou supermagazin chinezesc care funcţionează în Curtea de Argeş, pe strada Albeşti, în vecinătatea Supermarket-ului Kaufland, ne-a pus la dispoziţie un interesant mesaj programatic, adresat întregii comunităţi locale, pe care vi-l prezentăm în continuare:

"Bună ziua! Noi suntem aici pentru a deschide magazine ca în China şi sperăm că administraţia municipală ne va sprijini strategia de dezvoltare care vine în completarea celei destinate comunităţii locale. În acest sens ne propunem să deschidem drumuri largi spre produsele de calitate pe care le comercializăm la cele mai bune preţuri. Rezultatul succesului s-ar observa prin creşterea numărului locurilor de muncă, în aşa fel încât argeşenii să nu mai fie nevoiţi să plece în străinătate în căutarea lor. Avem în plan să construim, să muncim şi să convingem populaţia de avantajele unui mod de viaţă ecologic. Suntem pe cale să ne extindem aria de activitate prin deschiderea unei adevărate industrii de restaurante cu specific chinezesc. Cei ce vor încerca produsele culinare tradiţionale din ţara noastră, cu cultură multimilenară, vor înţelege, ca şi alţi cetăţeni ai lumii, că sunt nu numai bune şi săţioase, dar şi foarte sănătoase, de viaţă lungă. Locurile de muncă ce vor fi ocupate de localnici vor genera noi resurse bugetare pentru administraţia din partea căreia solicităm sprijin legal în dezvoltarea investiţiilor. Acestea includ în perspectivă piscine, parcuri, restaurante, hoteluri, baruri, locuri de distracţie diverse,  veritabile circuite turistice integrate cu cele existente în patrimoniul local. Într-o asemenea strategie, noi vedem posibilitatea de a creşte bunăstarea tuturor, începând cu a locuitorilor din Curtea de Argeş şi, muncind împreună, vom îmbogăţi comunitatea locală, dând exemplu şi pentru altele. Să ne ajutăm unii pe alţii, ca să ne fie mai bine tuturor!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It