Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 12:15

De ziua lor, pensionarii de la Centrul pentru Recreere au petrecut la restaurant!

De Ziua Vârstnicilor, beneficiarii din cadrul Centrului de Zi pentru Recreere Pensionari ce aparţine de Direcţia de Asistenţă Socială Curtea de Argeş au desfăşurat o activitate tematică. La acest proiect au participat şi beneficiari de la Centrul de Zi "Sf. Justinian", precum şi reprezentanţi ai unui cunoscut lanţ de farmacii din ţară. Cu acest prilej, directorul D.A.S., Mariana Moise, a amintit în cuvântul de deschidere că oamenii sunt valoroşi, indiferent de vârstă, amintind de proverbul "Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere!". "Societatea trebuie să asigure creşterea calităţii vieţii pentru persoanele în vârstă şi să respecte drepturile lor, pentru a putea trăi în demnitate!", a punctat aceasta. La rândul său, prof. Constantin Voiculescu a vorbit despre "omul la vârsta a treia", iar ing. Ion Vasilescu a adăugat câteva cuvinte legate de activităţile culturale derulate în cadrul centrului. La finalul acitivităţii, Magda Savu şi Ramona Dinescu au făcut o prezentare de produse farmaceutice, după care au oferit câte un mic cadou pensionarilor prezenţi la această activitate.

Şi, pentru că a fost ziua lor şi aşa au obişnuit în fiecare an, marţi, pensionarii de la centru au sărbătorit cum se cuvine, la restaurant, cu bucate alese şi muzică de petrecere. Într-un cadru familial, cu toţii s-au bucurat de o seară reuşită, au intrat în hore şi braşovence, au ciocnit pahare, au povestit şi au făcut poze. N-au lipsit nici fetele din personalul de la D.A.S. - Claudia Ungureanu şi Carmen Vultur, care se ocupă de activităţile cu pensionarii de la centru, acestea fiind invitatele speciale ale beneficiarilor care nu mai conteneau cu laude şi mulţumiri la adresa lor. Se pare că personalul îşi face treaba bine şi a legat prietenii strânse cu vârstnicii, aşa că fetele şi-au dat mâna în hore, au jucat şi s-au veselit în cinstea lor.

La cei 70 de ani ai săi, Aurelia Chistol se simte încă tânără şi este nelipsită de la activităţile organizate în cadrul Centrului de Recreere al Pensionarilor. Ca şi ceilalţi colegi, este extrem de ataşată de personalul de la D.A.S. şi ne-a declarat că în mijlocul lor se simte ca acasă: "Eu sunt beneficiar al acestui centru încă de la fondarea lui şi consider că a fost o idee foarte bună înfiinţarea unui loc al nostru, în cadrul căruia se fac diferite activităţi care sunt foarte importante pentru noi. Acolo sărbătorim zile de scriitori şi date importante din istoria noastră, precum Ziua Unirii sau a Limbii Române. Avem activităţi în care se implică organe de Poliţie sau reprezentanţi ai Arhiepiscopiei. Suntem mereu informaţi şi, uneori, prin doamna prof. Maria Barbu, colaborăm cu beneficiarii de la Centrul ACCES, cu care confecţionăm tot felul de obiecte. Copiii le expun, noi mai cumpărăm, ne ajutăm între noi... Am făcut şi pachete pentru copii de Sf. Nicolae, anul trecut, contribuind şi noi cu sume după puterea pensiei. Eu am spus mereu că doamna Mariana Moise este omul potrivit la locul potrivit, fiindcă se implică mult în activităţile acestui club. Chiar are chemare pentru meseria asta! Acolo ni se generează zi de zi o atmosferă foarte plăcută, de familie, şi mulţumim şi primarului Constantin Panţurescu, fiindcă ne sprijină şi dumnealui cu ce poate!"

Întrebată dacă în oraşul nostru pensionarii sunt suficient de "băgaţi în seamă", aceasta a fost de părere că la Curtea de Argeş există, totuşi, destule acţiuni care să-i includă şi pe ei: "Sunt cele organizate de C.C.A. - spectacole, teatru, expoziţii... Cine vrea, găseşte şi la Muzeu, şi la Bibliotecă. Sigur, nu sunt activităţi cu destinaţie specială ca la centru, unde marcăm inclusiv zilele de naştere ale colegilor noştri, dansăm, cântăm şi am legat prietenii. Acolo e atmosfera aceea sufletească de care avem noi nevoie, susţinerea aceea morală atât de necesară, sunt oameni de omenie, trecuţi prin greutăţi, cu care ai ce povesti şi care te înţeleg. Din păcate, la Curtea de Argeş nu sunt spaţii în natură pentru recreerea bătrânilor, cum ar fi un parc special dotat. Adică este nevoie de investiţie şi pe această latură şi sperăm că pe viitor se vor crea condiţii".

La rândul său, Constantin (Emil) Ştefănescu, în vârstă de 65 de ani, un domn cu vobirea domoală şi cu o calmitate aparte, s-a arătat la fel de încântat de modul în care personalul de la centru gestionează activităţile cu beneficiarii. "Implicarea oamenilor de aici trebuie să servească drept exemplu. Tocmai de aceea îi felicităm, pe un temei clar: îşi fac datoria! Împreună cu ei am organizat această petrecere care ne face sufletul mai bun şi care este o ocazie de apropiere, de distracţie, de socializare, mai pe sufletul nostru, al pensionarilor. Chiar dacă totul se face prin contribuţia noastră, suntem fericiţi că ne-am putut strânge toţi ca să petrecem această zi specială ca într-o familie mai mare!" Întrucât la noi în zonă nu există alte organizaţii cu destinaţie specială pentru vârstnici, acesta a precizat că grupa de pensionari trebuie avută mai mult în vedere de autorităţi. "Noi suntem generaţia care am făcut ceva pentru naţie şi a rămas ceva în urma noastră. Sigur, primarul face eforturi şi probabil se va ocupa şi mai mult. La Curtea de Argeş, dacă ar fi mai mulţi bani, s-ar putea face o mulţime de lururi şi pentru bătrâni. Spaţiu ar fi, idei ar fi, dar bugetul nu ne ajută deloc. Am discutat mai demult cu primarul Panţurescu şi acesta a spus că este neputincios câtă vreme nu sunt bani cu care să facă treabă...".

Respectul tinerilor faţă de cei în vârstă este un punct nevralgic, o suferinţă molcomă, cu care s-au resemnat: "Este o chestiune de rapiditate a sistemului. Nu aş spune că este un conflict, ci pur şi simplu nu se mai potrivesc concepţiile. Tinerii trebuie totuşi să înveţe de la noi şi să ne preţuiască, fiindcă le mai putem oferi exemple de urmat. Generaţiile care vin după noi ar trebui să aibă mai multă decenţă în abordarea bătrânilor, fiindcă o vorbă spusă anapoda unui vârstnic îl consumă, îl îmbolnăveşte. Noi am ştiut să ne respectăm mai mult bătrânii, la vremea noastră", a conchis Constantin Ştefănescu.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It