Dublu eveniment sărbătorit de C.A.R.P.: "Ziua Persoanelor Vârstnice" şi 60 de ani de activitate!
În fiecare an, la 1 octombrie, statele lumii sărbătoresc "Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice", stabilită printr-o Hotărâre a Adunării Generale a Naţiunilor Unite adoptată la 14 decembrie 1990. Marcată pentru prima oară în 1991, această sărbătoare este un semn de recunoaştere a rolului important pe care persoanele de vârsta a treia îl au. În România sunt peste 3,5 milioane de persoane cu vârste de peste 65 ani. La 1 ianuarie 2018, acest segment de persoane reprezenta 18% din populaţia rezidentă a ţării, conform Institutului Naţional de Statistică. Dintre vârstnicii existenţi, bărbaţii însumau 1.433.412, iar femeile 2.117.495, adică 21% din totalul femeilor rezidente în România.
O nouă petrecere reuşită
Pentru a marca această zi importantă, membrii C.A.R.P. Curtea de Argeş s-au reunit la un restaurant din municipiu, unde au organizat o petrecere menită să le readucă zâmbetul pe buze şi să-i facă să uite de problemele, greutăţile sau bolile cu care se confruntă zi de zi. La eveniment au participat aproape 180 de persoane, iar întâlnirea s-a desfăşurat într-un cadru intim, cu o masă festivă, muzică, voie bună, momente vesele şi dans. De menţionat este faptul că petrecerea a coincis şi cu împlinirea a 60 de ani de existenţă a C.A.R.P. Curtea de Argeş, timp în care asociaţia a fost un sprijin real pentru cei ce nu mai activau în câmpul muncii şi dispuneau de pensii al căror nivel nu le permitea să se descurce în orice situaţie fără a-şi face griji privitoare la viitor. Acest sprijin s-a tradus prin împrumuturi acordate în condiţii mai avantajoase decât cele bancare, în ajutoare nerambursabile pentru anumite situaţii prevăzute de lege şi de statut, precum şi prin alte facilităţi: consultaţii medicale, consultaţii oftalmologice, servicii de frizerie şi masaje - toate gratuite! N-a fost neglijată nici crearea de posibilităţi diversificate de petrecere a timpului liber prin organizarea de activităţi cultural-educative şi distractive, excursii tematice prin diferite regiuni ale ţării pentru vizitarea monumentelor istorice şi a lăcaşelor de cult, dar şi a concursurilor prin care s-a realizat socializarea membrilor organizaţiei.
Revenind la petrecerea de luni seara, aceasta a debutat cu un discurs din partea preşedintelui asociaţiei, ing. Apostol Zamfira, care i-a felicitat pe cei prezenţi şi le-a urat sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor şi să rămână veşnic tineri în suflet: "Ne aflăm în această seară aici pentru a sărbători cum se cuvine <<Ziua Persoanelor Vârstnice>>, dar şi aniversarea celor 60 de ani de existenţă a C.A.R. Pensionari, tocmai în acest an important pentru istoria poporului român, an în care marcăm 100 de ani de la Marea Unire, zodia astrală a poporului nostru". După ce s-a destins puţin atmosfera, ringul de dans a devenit neîncăpător. Muzica bună, asigurată de o formaţie live, a scos la dans o mare parte dintre participanţi. Cei prezenţi au lăsat deoparte grijile zilnice pentru câteva ore şi au petrecut o seară de neuitat.
"În general vin la toate petrecerile organizate de către C.A.R.P. Curtea de Argeş pentru că sunt o persoană veselă, căreia îi place să se distreze, să joace, să socializeze... Consider că nici la nunţile la care participam în tinereţe nu mă distram atât de bine cum o fac acum aici, la aceste cine festive organizate de către asociaţia din care fac parte de peste 8 ani...", ne-a declarat ing. Ioan Sandu. "Aştept cu sufletul la gură anunţarea fiecărei cine festive de genul acesta. Pentru mine este ocazia ideală de a da deoparte grijile şi greutăţile care inevitabil se abat asupra fiecaruia dintre noi la un moment dat. Felicit organizarea impecabilă, colectivul este deosebit, în frunte cu domnul preşedinte Zamfira şi cu domnul administrator Stănescu! Ca o sugestie, dacă se poate, pe viitor ne-am dori şi prezenţa unor ansambluri folclorice, ceva care să anime şi mai mult aceste petreceri, oricum foarte reuşite!", a completat doamna Tania Frujină.
Cuvintele de laudă se auzeau la fiecare colţ de restaurant: "Atmosfera este foarte frumoasă, caldă, majoritatea celor prezenţi aici se cunosc între ei, muzica este bună, servirea ireproşabilă. Vin pentru prima oară, iar dacă mă ţine Dumnezeu sănătoasă, am să vin cu drag şi la următoarele evenimente organizate de către C.A.R.P Curtea de Argeş!", ne-a spus o doamnă care a dorit să rămână anonimă. Instituţia organizează astfel de cine festive cu diferite ocazii - Revelion, 1 Martie, Ziua Pesionarilor etc. -, în funcţie de cereri şi de disponibilitatea localului. "A intrat în tradiţia noastră să organizăm aceste întâlniri, în primul rând pentru o mai puternică socializare între membrii pensionari. Ne desfăşurăm adecvat vârstelor noastre şi aici menţionez că la evenimente participă pensionari de etăţi diferite şi care au lucrat în diverse domenii: foşti ingineri, profesori, maiştrii, medici etc. Toate întâlnirile noastre s-au dovedit a fi un succes şi o să le continuam atât timp cât ne permite sănătatea şi avem solicitări din partea membrilor", a transmis preşedintele, ing. Apostol Zamfira. Acesta a fost completat de către Cristian Stănescu, administratorul organizaţiei: "Nu putem face faţă la câte cereri avem! În 2009 am început să organizăm aceste cine festive, ce au loc cam o dată la două luni, cu diferite ocazii. De fiecare dată participă în jur de 150-250 persoane şi încercăm mereu să aducem ceva nou, iar oamenii sunt foarte receptivi!"
C.A.R.P. Curtea de Argeş, sprijin constant pentru persoanele de vârsta a treia
Înfiinţat încă din anul 1958, C.A.R.P. Curtea de Argeş are în prezent peste 14.500 membri activi, care îşi acordă sprijin pentru depăşirea unor momente mai dificile din viaţa de zi cu zi, atât de complicată şi plină de neprevăzut în ultimii ani. În numele Comitetului Director, preşedintele ing. Apostol Zamfira a lansat un apel către cei interesaţi să dobândească statutul de membri, pentru a se descurca mai uşor şi a nu lăsa urmaşilor probleme greu de rezolvat, care să le îngreuneze drumul vieţii. La ora actuală, spune preşedintele Zamfira, la C.A.R. Pensionari Curtea de Argeş se pot obţine împrumuturi rambursabile în valoare de până la 9.000 de lei. Banii se pot încasa chiar în ziua încheierii contractului, care stabileşte până la 20 de rate lunare egale de achitare a sumei primite. Avantajul este acela că în cazul achitării anticipate a împrumutului, se restituie cota parte a dobânzii plătite anticipat! "De asemenea, pentru membrii cu vechime de peste 4 ani în asociaţie, acordăm ajutoare nerambursabile pentru situaţii materiale şi medicale dificile, evidenţiate pe baza documentelor prezentate şi a anchetei sociale de rigoare. Ajutoarele de deces se acordă membrilor indiferent de vechimea în C.A.R.P.! Preşedintele instituţiei a evidenţiat şi condiţiile în care solicitanţii pot deveni membri ai C.A.R. Pensionari Curtea de Argeş: să fie pensionari - indiferent de sistemul din care provin; să fie beneficiari de ajutor social; să facă parte din familia pensionarului, adică să fie soţ/soţie, precum şi copii aflaţi în întreţinerea părinţilor, dar având vârsta de minim 18 ani. Cei interesaţi pot să obţină mai multe informaţii şi precizări în fiecare zi lucrătoare, între orele 07.30-14.00, de la sediul situat pe strada Negru Vodă, în apropierea Bisericii "Sf. Nicolae", dar şi de la casierii de teren, unde se pot şi înscrie! "Se ştie că un om informat valorează cât doi. Noi am oferit o informaţie şi aşteptăm să fim contactaţi pentru a-i ajuta pe semeni să se bucure de o bătrâneţe cât mai liniştită şi mai scutită de griji materiale", a concluzionat preşedintele C.A.R. Pensionari Curtea de Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
