In memoriam: Nicolae Şuţa, camaradul de arme al lui Ion Mihalache
"Cine îşi mai aduce aminte de avocatul Nicolae Şuţa, fiu al Domneştiului, omul inteligent, cultivat, bun, generos, dezinteresat faţă de el însuşi, nobil, cu idei măreţe, viteaz în război şi mare patriot?", îmi scria într-o epistolă doamna Rodica Arabu, fostă Bărbulescu, nepoata marelui Luca Paul şi fiica preotului Bărbulescu, o doamnă cultă, cu o educaţie aleasă. Trecută de 85 de ani, domnia sa poartă în suflet amintiri plăcute despre clipele trăite în preajma unor personalităţi române cum ar fi: Ion Mihalache, Grigore Trancu-Iaşi, Gheorghe Ştefănescu, regizorul Ion Şahighian, Coca Farago, fiica poetei Elena Farago, Gala Galaction, prieten al familiei Bărbulescu, Mihai Popescu, Viorel Cosma şi lista ar putea continua.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, trăia în Domneşti o familie de români gospodari, respectaţi de comunitate, Petre şi Maria Şuţa, Maria Sultanii, cum era numită, şi care provenea din familia Jubleanu, familie care, aşa cum s-a dovedit mai târziu, a fost formată din adevăraţi români patrioţi. Domneştiul Duhovnicului Sin Pavel, păstorul creştinilor ortodocşi din sat ctitorul Bisericii "Buna Vestire", cel care şi-a vândut averea pentru ridicarea Casei Domnului, sărăcindu-şi familia, formată din unsprezece copii şi soţia sa, Eva. Domneştiul primarului Ion Petrică, cel care a condus treburile obşteşti peste două decenii, iubitor de oameni, pe care i-a ajutat în timpul războiului, legalizând schimbul de mărfuri între munteni şi oamenii de la şes, aşa-zişii cojani, făcând astfel ca domnişanii săi să nu simtă foamete şi alte greutăţi. Domneştiul celor patru mari dascăli, buni sfătuitori ai ministrului Spiru Haret: Ion Stăncioiu, Nicolae Hănescu, Luca Paul şi Ion Moisescu, ultimul ajungând senator şi fiind singurul care s-a opus ca parlamentul să se retragă la Iaşi în timpul războiului, el rămânând la Domneşti, unde a continuat să-i înveţe carte pe copii, fără a mai primi salariu. Domneştiul lui Petre Şuţa, proprietarul unui magazin de manufactură, dezvoltând astfel, alături de Iosif Hiru comerţul în Domneşti, contribuind din plin la modernizarea satului de pe malul drept al Râului Doamnei.
Petre Şuţa era prieten bun cu Luca Paul, marele dascăl domnişan. Prietenia lor s-a materializat, pe lângă multele acţiuni în folosul satului, şi în faptul că Luca şi Constanţa Paul au cununat, la Biserica "Buna Vestire", pe Maria Sultanii cu Petre Şuţa. Primul născut al familiei a fost Petre ce purta prenumele tatălui şi care a murit ca un patriot pe frontul Primului Război Mondial. Al doilea născut a fost Gheorghe care nu pleacă pe front, rămânând să aibă grijă de familie. Al treilea copil al lui Petre Niţă Şuţa a fost Nicolae, mezinul familiei, care, aşa cum constatase Luca Paul, era repede la minte, iubitor de învăţătură, după cum se va dovedi mai târziu. El pleacă pe front cu gradul de soldat, face Şcoala Militară la Botoşani, devenind sublocotenent. În această vreme, Domneştiul, avându-l ca primar pe Nicolae B. Petrică, înconjurat de mari dascăli, cunoaşte o mare înflorire.
În acest Domneşti s-a născut Nicolae P. Şuţa, în anul 1897. După cum am arătat, a fost frate cu marele ţărănist Gheorghe Şuţa, împuşcat de securişti, uneltele samavolniciilor comuniste, la câţiva paşi de sediul Securităţii din Domneşti. Fiul cel mijlociu al familiei Şuţa, Gheorghe, a dovedit încă de tânăr calităţi de întreprinzător, deschizând un magazin cu marfă diversificată şi, mai târziu, înfiinţând o fabrică de cherestea, sursă de locuri de muncă pentru zeci de locuitori ai Domneştiului, aici prelucrându-se lemnul din munţi. Fiul cel mic, Nicolae, avea o aplecare spre studiu, era inteligent şi mereu însetat de cunoaştere, drept pentru care părinţii îl duc, după terminarea şcolii generale la Domneşti, să studieze la Liceul "I.C. Brătianu" din Piteşti, pe care îl termină cu brio, adeverindu-se astfel pasiunea sa pentru învăţătură şi setea de cultură. Doritor de a-şi clădi o carieră, Nicolae P. Şuţa a absolvit apoi Facultatea de Drept şi Litere din Bucureşti, dovedind aplecare spre profesia de avocat, om al legii, dreptatea, cinstea şi corectitudinea fiind calităţi care îl vor însoţi toată viaţa. În timpul facultăţii se remarcă şi în domeniul literaturii. Mentorul Luca Paul a fost cel care i-a îndemnat pe părinţii lui Nicolae să-l ducă la şcoală, văzând la copil o mare uşurinţă în gândire. Şi Gheorghe, care luase calea comerţului şi a micii industrii, este sfătuit de acesta să urmeze Şcoala de Comerţ din Câmpulung.
Primul Război Mondial îi întrerupe frumosul vis al unei cariere căreia avocatul Nicolae Şuţa i se dedicase cu toată fiinţa lui, jurându-şi să apere dreptatea, să lupte pentru adevăr, aşa cum fusese învăţat în copilărie de către mama sa, Maria, originară din Nucşoara. S-a înrolat ca tânăr ofiţer rezervist în Regimentul 70 Infanterie, Muscel, comandat de lt. col. Grecescu. Iubitor de ţară, iubitor de poporul din mijlocul căruia a răsărit, Nicolae pleacă pe front şi luptă în linia întâi. În tranşeele din Triunghiul Morţii - Mărăşti, Oituz, Mărăşeşti - în focul luptelor crâncene, comandându-şi ostaşii spre fapte de vitejie, jură împreună cu învăţătorul Ion Mihalache, ceva mai în vârstă decât el, ca în cazul că vor scăpa cu viaţă de sub focul gloanţelor, odată ajunşi acasă, să înfiinţeze un partid nou, al ţăranilor, al celor obidiţi, care să militeze pentru drepturile celor ce au dat tributul lor de sânge în războaie, mai ales în 1907.
Între Ion Mihalache şi Nicolae Şuţa s-a legat o trainică prietenie, bazată pe idealuri comune, dorinţele lor fiind aceleaşi. După război, avocatul Nicolae Şuţa a fost răsplătit cu onoruri şi decoraţii, printre care Ordinul "Coroana României" cu spade. Ion Mihalache, decorat cu ordinul militar de război "Mihai Viteazul", pentru că s-a distins în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviţei, pe fronturile de la Oituz şi Mărăşeşti, înfiinţează în decembrie 1918 Partidul Ţărănesc din România, fiind ajutat de prietenii săi Virgil Madgearu, Ion Răducanu şi, nu în ultimul rând, de mai tânărul prieten de arme, Nicolae Şuţa, devenit un membru important al acestui partid. La numai 21 ani, avocatul Nicolae Şuţa este numit şeful de cabinet al ministrului Agriculturii, Ion Mihalache, în guvernul ţărănist de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
"Ion Mihalache, ne relatează doamna Tanţi Teodorescu, fiica avocatului Nicolae Şuţa, avea mare încredere în domnişan. Înainte să semneze actele ministeriale, îl chema pe tatăl meu şi-l întreba dacă e legal să-şi pună semnătura". Politicienii de atunci erau dăruiţi ţării şi neamului, pe când cei de astăzi aşteaptă doar să li se dăruiască bunuri nemeritate. "Ieri erau dăruiţi unei cauze, azi primesc daruri degeaba", îmi spune oftând adânc, cu durere şi mâhnire, inginerul C. Teodorescu.
Cariera avocăţească şi-a început-o Nicolae Şuţa la Domneşti-Muscel, aparţinând de Baroul Câmpulung, oraşul adolescenţei sale, unde funcţionase înainte ca profesor la Liceul "Dinicu Golescu". Se logodeşte în 1914, iar pe 13 octombrie 1919 se căsătoreşte cu frumoasa Aurelia, fiica marelui dascăl domnişan Luca Paul, colaborator al ministrului Spiru Haret, inspector general al Băncilor Populare, şi el un mare luptător pentru drepturile celor obidiţi, ţăranii. Este cununat de familia colonelului Grecescu, fostul său comandant, numit "eroul de la Mateiaş", decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul", în grad de cavaler, şi cu "Legiunea de Onoare" franceză.
Tot doamna Teodorescu ne mai relatează, în continuare: "Aveam cinci ani. M-a luat tata să vizitez Tribunalul din Câmpulung. Mi-a arătat un basorelief ce înfăţişa pe Zeiţa Justiţiei legată la ochi. Am întrebat ce simbolizează balanţa ce-o ţinea în mână. Cu vocea lui caldă şi plină de înţelepciune, mi-a explicat că balanţa cântăreşte dreptatea, reprezenta spiritul justiţiar" (...) "Când era profesor la <<Dinicu Golescu>> şi chiar după aceea, ca avocat, tatăl meu avea săptămânal patru copii din Domneşti sau din zonă, pe care îi medita gratuit. Totdeauna s-a dovedit a nu avea interese materiale. A dat, nu a luat. Atunci când Ion Mihalache a devenit ministru de Interne, l-a preferat tot pe tatăl meu ca deputat de Muscel, chiar înaintea lui Patraulea. În casa noastră de pe strada <<Matei Basarab>> nr. 97 au funcţionat cursurile de vară ale Partidului Naţional Ţărănist la care, pe lângă alte mari personalităţi, îmi amintesc pe Dimitrie Gusti şi Virgil Madgearu. Tata s-a dovedit un mare democrat. Avea un comportament civilizat cu adversarii politici, nu-i jignea, nu-i blama, considera că şi adversarii au drepturi. (...) Îmi amintesc, legat de ceea ce vă spuneam, că tatăl meu a apărat la Craiova doi socialişti, nimeni nu voia să-i apere. Tatăl meu i-a apărat. Ce coincidenţă şi ce ironie a sorţii! <<Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti>>. După câţiva ani, cei doi au făcut parte din echipa de confiscare a casei noastre de la Câmpulung".
Toate aceste relatări, cum am spus, le-am obţinut de la doamna Tanţi Teodorescu Şuţa, fiica avocatului, ţărănistului, patriotului Nicolae Şuţa şi a frumoasei sale soţii Aurelia, fata dascălului domnişan Luca Paul. "Era în 1931, pe la sfârşitul toamnei, în campania electorală pentru pregătirea alegerilor în Colegiul Domneşti. Acasă la tatăl meu a avut loc o mare întrunire, discursuri, conversaţii aprinse. Venisem la Domneşti cu maşina inginerului Crenianu. Era alunecuş pe jos. Întorcându-ne de la Domneşti, în curba dinaintea podului de la Berevoieşti, <<Dodge>>-ul a derapat, a intrat într-un şanţ adânc şi toţi din maşină am fost aruncaţi, accidentaţi, unii destul de grav. Eu am avut mare noroc atunci. Aveam vreo patru ani. Fiind friguleţ afară, eram înfofolită într-o broboadă cu ciucuri, care a atenuat izbitura şi n-am avut nimic. Am păstrat mult timp broboada salvatoare. Tata era atunci preşedintele P.N.Ţ. şi urma să fie numit prefect de Muscel. Accidentat grav, în locul lui la Prefectură a fost numit preotul Mănescu, un bun prieten al tatălui meu".
Graţie activităţii sale în Partidul Naţional Ţărănesc, Nicolae Şuţa este ales de două ori ca deputat în Parlamentul Ţării unde, prin discursurile şi intervenţiile sale, apăra cauza ţăranului român în general, şi cu precăderea ţăranilor din judeţul natal, Muscel. Datorită lui, astăzi, izlazul de la Bahna Rusului este al domnişanilor, el reprezentând obştea în procesul pentru dobândirea acestuia, proces pe care l-a câştigat. Urmează ani grei pentru istoria ţării. Al Doilea Război Mondial aduce nenorociri poporului român, totul culminând cu bolşevizarea ţării după modelul fiarei roşii de la Răsărit. Comuniştii iau puterea şi încep hărţuirea intelectualităţii şi a oamenilor politici dintre cele două războaie mondiale. A fost desemnat pentru a doua oară ca deputat de Muscel, după alegerile din 1945. A apărat pe Ion Mihalache în procesul intentat de comunişti, la Câmpulung, unde Nicolae Şuţa a susţinut o dizertaţie plină de curaj şi bine argumentată, despre care s-a vorbit mult timp. Procesul a fost câştigat, dar patriotului, omului politic Ion Mihalache i-a fost interzisă participarea la alegeri, fiind înlocuit pe liste de avocatul Nicolae Şuţa, însă ştim cu toţii că alegerile au fost fraudate de comunişti, pentru a-şi impune stăpânirea asupra României.
Nicolae Şuţa, avocatul domnişan, sufletul nobil, iubitor al ţăranilor, este şi el arestat, ca "duşman al noului regim", odiosul regim comunist instaurat de ruşi. Boala i se agravează în temniţele comuniste, unde nu a stat mult timp, fiind foarte bolnav, o formă gravă a deteriorării coloanei, cu dureri insuportabile, paralizie. Este îngrijit cu dragoste şi dăruire de soţia sa, Aurelia, şi de fiica lor, Tanţi, astăzi cetăţean francez. A locuit, ani de-a rândul, în Câmpulungul lui drag, pe strada "Matei Basarab", în casa purtând numărul 97, care astăzi găzduieşte o Grădiniţă. Ce ziceţi, edili de astăzi ai Câmpulungului, nu ar merita strada unde încă se mai află casa avocatului Nicolae Şuţa, (casă care în timpul Primului Război Mondial a însemnat o oază de cultură pentru tinerii elevi, viitori ofiţeri, refugiaţi de la Iaşi) să poarte numele acestui mare avocat muscelean?
În timpul cât a locuit în Câmpulung, lui Nicolae Şuţa îi plăceau mult plimbările, respirând aerul ozonat al oraşului de munte, în tradiţionalele trăsuri, alături de frumoasa lui soţie, Aurelia, şi iubita lui fiică, Tanţi, admirând împreună forfota de pe Bulevardul "Pardon", edificiile culturale, monumentele istorice ale primei capitale domneşti, dar şi oaza de linişte din Parcul "Merci". I-au plăcut oamenii, i-a iubit, şi-a iubit meseria pe care a făcut-o cu plăcere, fiind căutat de domnişani şi susţinându-le procesele gratuit. Doamna Rodica Arabu (născută Bărbulescu) relata importanţa unui asemenea proces, unul de revendicare, avându-l avocat pe avocatul Nicolae Şuţa, proces intentat statutului de către domnişoarele Golescu. Aurelia şi Nicolae Şuţa, familie de mari patrioţi. Un fapt edificator: când doamna Aurelia, născută Şuţa, luată de bunici la Sălişte, era elevă la Sibiu, la o sărbătoare a văzut arborat la biserică steagul Ungariei s-a urcat şi a luat steagul străin, arborându-l pe cel românesc. Act de curaj şi înalt patriotism salutat de ardelenii încântaţi de gestul copilului, care a declanşat mare scandal. Tot doamna Rodica Arabu, cu lacrimi în ochi, a mai adăugat: "Cel puţin nu a sfârşit ca fratele său, Gheorghe, împuşcat pe la spate de comunişti". Avea doar 50 ani avocatul Nicolae Şuţa când s-a prăpădit, fără să-şi fi îndeplinit idealurile sociale şi politice la care visase acolo, în tranşeele din Triunghiul Morţii, şi pe care jurase să le transforme în realitate, împreună cu camaradul său de arme Ion Mihalache. Un mare român, un mare patriot, un mare avocat, un mare domnişan, Nicolae Şuţa s-a stins purtând în suflet durerea pricinuită ţării sale de către hrăpăreţii lupi comunişti care, numai după un an, în 1948, în noaptea de 28 spre 29 martie, înfigeau gloanţele morţii în trupul fratelui său, Gheorghe Şuţa, ţărănistul care a avut curajul de a trimite o scrisoare de protest prim-ministrului Petru Groza ce conducea guvernul instaurat de tancurile ruseşti. Comparaţia pe care domnul inginer Teodorescu (ginerele avocatului Nicolae Şuţa, trăitor în Franţa) a făcut-o, mi se pare semnificativă: "Ruinele casei Gheorghe Şuţa sunt asemenea României de azi. Ne uităm, şi la una şi la alta, cum abia mai respiră".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
