Centenar 2018: Basarabia - glie strămoşească
Motto: "Basarabia este un copil înfăşurat în sârmă ghimpată". (Grigore Vieru)
Oare acest popor trebuie să ispăşească mereu nişte păcate, de am fost şi suntem puşi la grele încercări?!... L-am supărat pe Atotputernicul slujind necinstea şi nedreptatea, ocolind Casa Domnului şi neluând seama la învăţăturile din Scripturi? Am tulburat oare fireştile orânduieli fără de voia noastră? Nici vorbă, românii făuresc un popor viteaz, demn şi înţelept. Totuşi... de ce aşa, de ce trupul acestei ţări s-a frânt de multe ori în decursul istoriei? Prin munţi şi văi, prin cimitire, crucile celor opt sute de mii de ostaşi străjuiesc fraţi, părinţi care cu sângele lor au udat, ca un botez, pământul României Mari. Morţii Mărăştilor, Mărăşeştilor şi Oituzului nu vor suporta greutatea ca de piatră a răpirii părţii celei mai răsărite şi mai bogate a ţării.
Anul dureros 1940. La sfârşit de iunie, întinderile Basarabiei gemeau de belşugul galbenului florii-soarelui, cu corole ce sorbeau razele astrului de aur; orzul, secara, grâul crescuseră până la brâu, porumbul arunca săgeţi de un verde sănătos, totul anunţa un an îmbelşugat. Livezile şi podgoriile erau pline de rod, toată această bogăţie făcea să crească inimile harnicilor moldoveni. La fel în Bucovina, bogăţie mare, fâneţe, multe hectare cu cartofi, şi pretutindeni, harnicele albine se întorceau la stupi pline de polen. Dumnezeu binecuvântase pământul sfânt al Basarabiei şi Bucovinei cu daruri pe măsura hărniciei moldovenilor noştri.
Ce folos!... Duşmanul a pus stăpânire pe rodnicul pământ ce era al nostru. Îngropând în suflet românesc durerea, ne-am retras din sfântul ţinut al Basarabiei care, în martie 1918, se întorsese la ţara marilor voievozi. S-a hotărât ca ţinuturile dintre Prut şi Nistru să fie părăsite în patru zile, dar nu s-au ţinut de cuvânt hrăpăreţii "şoimi ai Caucazului", au pătruns cu armata cu o zi înainte de data ultimatumului, pe 1 iulie, într-o zi de vineri, de post şi rugăciune, iar basarabenii şi bucovinenii şi-au lăsat gospodăriile îmbelşugate, ogoarele bogate, pământul moştenit de ei din moşi-strămoşi, mormintele celor dragi, mănăstirile ascunse în desişurile pădurilor, bisericile-lăcaşuri de rugăciune, ale căror turle păreau că dau mâna cu Dumnezeirea, poporul vărsând lacrimile dezrădăcinării. Bătrânii îngenuncheau, ridicându-şi frunţile încărunţite spre cer, invocând Divinitatea: "Doamne, pe noi cui ne laşi?!"... Îşi sărutau apoi rudele mai tinere şi priveau lung în urma căruţelor cu coviltir, trase de căluţi iuţi basarabeni. Şiroaie de lacrimi, copii care ţipau, turlele bisericilor parcă plângeau şi ele prin bătaia limbilor uriaşe ale clopotelor de bronz, animalele mugeau în grajduri, câinii urlau prevestind răul ce urma, iar la un moment dat cerul s-a întunecat, nori grei acopereau razele soarelui şi din negura lor s-au pornit picături mari de ploaie, de parcă lacrimi ale Dumnezeirii scăldau pământul, glia părăsită. Natura participa la durerea oamenilor izgoniţi din propria vatră.
Erau lacrimile României, ale celor care plecau în pribegie, dar şi ale celor care rămâneau, duşi mai târziu, fără milă, în ţinuturile îndepărtate ale Siberiei. Vineri şi sâmbătă, zile înlăcrimate, zile de durere, zile de sânge, timp în care pe grumazul acestei părţi din ţară şi-a pus piciorul duşmanul stăpânitor, comuniştii ruşi care promiteau celor rămaşi eliminarea unor taxe, cărţi gratuite pentru copii, la şcoală, legătura cu biserica, unde fiecare urma să fie liber să meargă când doreşte, promiteau continuitatea limbii curate moldoveneşti în şcoală, biserică şi administraţie, acolo unde vor funcţiona români. Promisiuni deşarte, căci după ce "ne-au răpit, răpit, răpită/ partea cea mai răsărită" (...) "şi-au făcut-o roabă/ fata ta cea babarabă", cum spune poetul Adrian Păunescu, nu s-au mai ţinut de cuvânt, uitând ce au promis.
Bolşevicii hrăpăreţi au început să se înfrupte din bunurile refugiaţilor, mâncare şi haine, veneau jerpeliţi şi nemâncaţi, gălbejiţi de foame, puşi pe prădăciuni. Au ridicat tot din casele refugiaţilor şi au trimis peste Nistru: mobilă, lucruri, alimente, vite, chiar şi celor rămaşi le-au lăsat doar o cameră din locuinţă, în celelalte locuind bolşevicii din Rusia. A fost jaf la drumul mare. Pe 17 august 1940, de la Moscova a sosit ordinul ca toată recolta acelui an, din judeţele Cetatea Albă, Bălţi, Soroca, Cahul, Hotin, Ismail, Lăpuşna, Orhei, Tighina, să fie predată Statului, ţăranilor basarabeni rămânându-le doar sămânţa, iar ce prisosea, putea fi vândut doar cu aprobări speciale. Asta a însemnat de fapt lozinca: "Veţi fi scutiţi de impozite!"
Funcţionarii bolşevici măsurau camera basarabeanului care trebuia să plătească 18 lei/mp, preoţii plătind 90 lei. Proprietarul pământului era guvernul sovietic. Cine avea mai mult de patru găini plătea 100 lei pe an, o vacă mare - 2.500 lei pe an. Răzeşii, acei ţărani fruntaşi împroprietăriţi de voievozi pentru faptele lor de arme, plăteau nişte sume enorme. Bogăţiile Basarabiei şi Bucovinei erau trimise la ruşi. Vinurile speciale din podgoriile Basarabiei îndestulau mesele ruşilor. De la 1 septembrie 1940, moneda românească, leul, a fost înlocuită, unii basarabeni rămânând cu saci plini cu vechea monedă... şi multe altele care atestă aşa-zisele binefaceri comuniste ale Moscovei în teritoriile româneşti răpite.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
