Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 2 iulie 2026 08:48

BAC de toamnă: cea mai mare rată de promovare este la C.N.V.V.!

Nu este vreo supriză pentru noi că BAC-ul de toamnă se finalizează cu rezultate dezastruoase, fiindcă ştim prea bine cine ajunge în cea de-a doua sesiune a examenului maturităţii. Fireşte, or mai fi şi excepţii, însă este foarte dificil ca absolvenţii care n-au luat BAC-ul din prima să-l mai ia încercând a doua sau a treia oară... Trecând dincolo de acest aspect, anul acesta am sesizat o ciudăţenie "de sistem", care nouă ni s-a părut atât de lipsită de logică încât suntem curioşi să aflăm cui i-a aparţinut strălucita idee, ca să-l întrebăm de sănătatea... de la mansardă. Concret, candidaţii provenind din promoţii anterioare, care au absolvit specializări ce nu se mai regăsesc în profilul liceelor la ora actuală, au fost nevoiţi să-şi depună dosarele pe la alte unităţi de învăţământ care încă mai au acele specializări. Deşi au susţinut examenul scris în acelaşi centru din Curtea de Argeş - Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", lucrărilor lor s-au întors la Colegiul Tehnic "Dimitrie Dima" din Piteşti şi tot de acolo îşi vor ridica şi diplomele. Aceasta întrucât liceele din municipiul nostru nu mai au acreditare pentru anumite specializări şi, prin urmare, li s-a interzis să mai elibereze diplome pentru acele specializări...

Să revenim acum la rezultatele obţinute de candidaţii din cea de-a doua sesiune de BAC a acestui an. La C.N.V.V. au existat 7 înscrişi, dintre care numai 3 au reuşit să promoveze, cu medii la limită. Cea mai mare medie a fost 6,40 (Ioana Alexandra-Orăşeanu). Rata de promovabilitate este de 42,85%. Din cei 40 de înscrişi la Liceul "Constantin Dobrescu", 9 nu s-au prezentat, 23 n-au promovat, iar 8 au fost norocoşi. Cea mai mare medie a fost 7 (Nicoleta Petruţa Grigore). Rata de promovabilitate este de 20%. La Liceul "Ferdinand I", din 39 de candidaţi înscrişi, 4 nu s-au prezentat, 20 vor mai trebui să mai încerce, iar 15 au promovat. Cea mai mare medie a fost 8,74 (Beatrice-Andreea Lazăr). Rata de promovabilitate este de 38,46%. De la Liceul "Petre Ionescu Muscel" din Domneşti s-au înscris în BAC-ul de toamnă 33 de candidaţi, însă 7 nu s-au prezentat. Numai 3 au reuşit să promoveze, restul fiind respinşi. Cea mai mare medie a fost obţinută de Alexandra Claudia Enescu (7,43). Rata de promovabilitate este 9,09 %. Trecem la Liceul Auto, acolo unde 11 absolvenţi şi-au exprimat dorinţa de a încerca din nou să ia BAC-ul. Dintre aceştia, 4 n-au îndrăznit să dea piept cu uraganul, iar dintre cei prezenţi, unul singur a promovat (Gabriel Băluţă - 6,23). Rata de promovabilitate este de 9,09%. Cei mai mulţi înscrişi au provenit de la Liceul Forestier - 72! Unul a fost eliminat, 21 nu s-au prezentat, 12 au reuşit să promoveze, iar restul mai au de muncă... Cea mai mare medie a fost 6,91 (Daiana Elena Ambrinos). Rata de promovabilitate este de 16,60%. În fine, de la Seminarul Teologic "Neagoe Vodă Basarab" s-au înscris 21 de candidaţi, dintre care 3 nu s-au prezentat şi numai 4 au promovat. Cea mai mare medie a fost 7,20 (Mihai-Emilian Bratu). Rata de promovbilitate este de 19,04%. Aceasta este situaţia Bacalaureatului de toamnă în zona Curtea de Argeş înainte de contestaţii. Dacă vor exista schimbări după recorectarea lucrărilor, vom reveni cu precizări.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It