O lună până la Nunta Regală!
După 87 de ani de la căsătoria Principesei Ileana (mezina Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand) cu Arhiducele Anton de Habsburg, din 26 iulie 1931, Sinaia va retrăi atmosfera nunţilor regale, în data de 30 septembrie, când va avea loc cununia religioasă a nepotului Regelui Mihai, Principele Nicolae al României, cu Alina Maria Binder. La nunta regală "sunt aşteptaţi toţi românii cu credinţă în Bunul Dumnezeu şi în viitorul Coroanei Române"! Nicolae de Roumanie Medforth-Mills a anunţat că vrea să ia în căsătorie pe Alina Maria Binder încă din vara lui 2017, iar bunicul său, Regele Mihai, şi-a dat acordul pentru această căsătorie. Cei doi s-au cununat civil în secret şi au vrut să păstreze discreţia, însă tinerii au fost daţi în vileag de Casa Regală a României, când, pe lista oficială cu participanţii la funeraliile Regelui Mihai, au apărut sub numele domnul şi doamna Nicolae de Roumanie Medforth-Mills. Cununia religioasă va avea loc la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, iar ceremonia va fi urmată de o recepţie la care vor participa invitaţi din România şi de peste hotare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
