În memoria "Marelui singuratic", prof. Stelian Chelu

Written by Doru BOBI on 28 August 2018.

Fiecare dintre noi a întâlnit în cursul vieţii oameni care, într-un fel sau altul, i-au influenţat în alegerile lor. Unii şi-au câştigat dreptul la preţuire şi la duioase amintiri atunci când ne-au părăsit, alţii - în cel mai bun caz - au fost uitaţi... La anii maturităţii, când privim spre trecut, realizăm că le-am luat locul celor plecaţi. Iar celor pe care i-am admirat, încercăm să le cinstim memoria prin faptele noastre. Şi, din când în când, să le aprindem câte o lumânare ca să le lumineze calea veşniciei. Un astfel de om a fost prof. Stelian Chelu, de la care o sumedenie de generaţii de liceeni a învăţat să descifreze poezia matematicii. Pentru că, oricât ar părea de ciudat pentru unii, chiar şi ştiinţele exacte pot avea asemenea valenţe. Un argument ar fi cel oferit cândva de poetul Ion Barbu, care a fost şi un strălucit matematician. Sau, dacă vreţi, în prezent, aici, la Curtea de Argeş, acad. Gheorghe Păun, elev al somităţii care a fost Solomon Marcus, după ce s-a făcut cunoscut lumii prin incitantele sale Sisteme P. de calcul matematic, este recunoscut şi ca un scriitor ce performează atât în proză, cât şi în poezie, fiind şi ctitor al unei reputate reviste culturale aşteptată lună de lună cu mare nerăbdare în ţară şi în străinătate de către aceia care nu simt pornirea de a pune mâna pe pistol când aud cuvântul "cultură" - dacă este să-l parafrazăm pe un potentat nazist de tristă amintire.

Revenind la prof. Chelu, putem spune fără teama de a greşi că a jalonat drumul spre ştiinţele exacte pentru mulţi dintre elevii săi, care apoi şi-au construit cariere solide pornind de la ceea ce au învăţat de la maestru. Căruia, în mod firesc, i-au păstrat vie flacăra recunoştinţei. Iar cel mai puternic argument poate fi acela că dintre foştii elevi l-au admirat chiar şi cei care au preferat un concubinaj pe termen scurt cu matematica, pe care au acceptat-o fatalişti ca pe un rău necesar, cât timp nu putea fi ocolit. Este cazul semnatarului acestor rânduri, care l-a cunoscut pe prof. Stelian Chelu pe când era elev la Liceul Teoretic Corbeni, acum aproape jumătate de secol...

I se spunea "Indianul"...

Liceul din Corbeni avea prin 1970-1971 o pleiadă de profesori cu care se putea mândri. Evocarea câtorva nume este de ajuns pentru a susţine afirmaţia: Costel Pulpă, director, prof. de Istorie, dublat de tânărul pe atunci, Petre Hirică; Sanda Olteanu şi Ecaterina Turcu (Limba Română); Vasilescu Savu (Latină); Gicuţă Mînzatu (Limba Rusă); Nicuşor Pristavu (Geografie); Ion Băşoiu (Biologie); Gicuţă Mateescu şi Stelian Chelu (Matematică). Cei mai temuţi erau d-na Olteanu şi cei doi de la Matematică, care fuseseră porecliţi "Românca", respectiv "Epsilon" şi "Indianul". Şi asta strict pe faptul că erau pretenţioşi cu materiile lor, predate elevilor. Prof. Chelu îşi câştigase porecla pentru faptul că apărea pe neaşteptate - călcând uşor ca o pisică ori ca un indian apaş din romanele lui Karl May, care făceau furori printre liceeni în acea perioadă - în locuri pe care elevii şi le consacraseră. Pasionat de materia pe care o preda, de sport - fotbal, tenis de masă, de câmp - dialogul permanent cu elevii îi permitea să iasă din exilul interior în care se cantonase voluntar din motive pe care nu le făcea publice. Era un secret pe care mulţi îl cunoşteau, căci era originar din Nucşoara, comuna martir, de unde se ridicaseră "Haiducii Muscelului" cu fraţii Arnăuţoiu, oponenţii regimului comunist. De la arestarea acestora, condamnarea şi execuţia de la Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959 nu trecuse destul timp pentru a obloji măcar rănile sufleteşti şi temerile unora dintre dascălii de la Corbeni. Iar cei mai vizaţi erau, fără îndoială, prof. Chelu şi Băşoiu, care aveau rude condamnate în procesele "partizanilor", în care sentinţele pronunţate depăşiseră 1.000 ani! Explicabil de ce un om ca Stelian Chelu prefera să vorbească la clasă, să fie reţinut în rest şi chiar când mergea la o bere să abordeze numai subiecte neutre, din sport, ştiinţă sau cultură - de care era blindat cu cunoştinţe. De reţinut ar fi faptul că nu era nici pe departe un tip rece, respingător, ci ştia nu numai să aprecieze o glumă bună, dar avea şi replici de mare savoare când era în toane bune - după cum spuneau unii sau alţii. Un exemplu: după decesul titularului catedrei de Latină, a suplinit câteva ore la anul I. Încercând să testeze cunoştinţele elevilor, a lansat câteva cuvinte în limba strămoşilor antici: "Avis-avis - ce înseamnă?..." Una dintre elevele cu garderoba lingvistică destul de precară a luat de bună informaţia suflată de un coleg cârcotaş şi a răspuns mândră: "Găină!" Prof. Chelu era cât pe ce să cadă de pe scaun, zguduit de hohotul homeric de râs care cuprinsese clasa: "Fals, Gaiţă, matematic vorbind, ai cotcodăcit fals!..."

Ultimul refugiu

De curând, la biserica din Nucşoara i s-a oficiat slujba de pomenire la împlinirea a şapte ani de la trecerea la cele veşnice. Câteva zile mai târziu l-am însoţit pe ing. Liviu Nicolae, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Liberali din Curtea de Argeş, la casa de unde dascălul său fusese dus pe ultimul drum. Şi nu întâmplător, deoarece îi fusese alături la spital când se făcuseră zadarnic eforturi disperate să i se salveze viaţa, astfel că păstra o legătură bună cu fratele său şi familia acestuia. În cimitirul cochetei biserici din localitate îşi doarme somnul de veci şi Elisabeta Rizea, una dintre eroinele luptei anticomuniste. Mormântul prof. Chelu este aproape de gardul dinspre drum, având vedere directă spre lacul unde-i plăcea să pescuiască sau poate - pur şi simplu - să mediteze asupra unor probleme pe care nu reuşise să le rezolve, cum ar fi faptul că nu avusese cu cine să-şi împartă bucuriile sau tristeţile amurgului vieţii, trăite în singurătate... Apoi am urmat drumul până la intrarea pe strada Ion Arnăuţoiu, care părea a fi ca o întoarcere în trecut. Şi asta pentru că pe măsură ce urca spre culmea împomată şi apoi împădurită a dealului, imaginea oferită era din alt secol şi mileniu. Tot mai greu de străbătut, chiar şi dacă nu plouase de câteva zile, am ajuns în sfârşit la destinaţie. Casele familiei Chelu sunt situate în apropiere de cele ale Arnăuţoilor de pe vremuri. Accesul în curte se face pe trepte din piatră, iar în poartă este tradiţionala fântână, de unde porneşte o alee pietruită, mărginită de glastre tăiate în carnea lemnului cu drujba de Ion Chelu, în care fac explozie sumedenie de flori ce concurează bogăţia fructelor, ce atenuează tristeţea salciei plângătoare... Gospodina casei, Sofia Chelu, ne conduce în casa dispărutului dintre noi, unde diplomele sau fotografiile spun mai multe poveşti din viaţa cumnatului decât ar putea s-o facă dumneaei.

Istorii de familie

Dac-ar mai fi trăit, prof. Stelian Chelu, născut la 24 iulie 1941, ar fi avut 77 ani. Fratele, Ion, mai mic cu doi ani, a văzut lumina zilei în 13 mai 1943, tot la vreme de război. Familia era una de ţărani mijlocaşi şi n-a fost trecută de comunişti la chiaburi. Asta n-a însemnat că a fost scutită de necazuri, căci sora tatălui, învăţătoarea Iuliana Lemnaru, fusese arestată şi condamnată 7 ani pentru că dăduse "partizanilor" un castron de prune. La fel se întâmplase şi cu fratele mamei lor, ciobanul Constantin Paşol, care încasase pentru că dăduse "bandiţilor" 7 ţigări, tot atâţia ani de temniţă! Scăpase şi trecuse la cele veşnice după ce împlinise 92 ani...

Fraţii Stelian şi Ion au început şcoala la Nucşoara şi au continuat cu clasele V-VII la Corbi. Ani la rând, pe când mergeau vara cu oile la munte, s-au temut că nu vor fi lăsaţi să-şi termine studiile din cauza acelor condamnări din familie... Stelian s-a înscris la Liceul "Vlaicu Vodă" din Curtea de Argeş, după care a absolvit Facultatea de Matematică-Fizică la Bucureşti. În 1965 era profesor la Corbeni, unde a lucrat timp de 12-13 ani, după care s-a transferat prin examen la Liceul Electro, de la Curtea de Argeş, pe care l-a şi condus o perioadă, ca director. S-a pensionat după 1990 şi s-a retras la casa părintească de la Nucşoara. La Liceul Electro i-a avut elevi pe Liviu Nicolae, pe Cristian Mitrofan, fostul viceprimar al municipiului, managerul de la C.C.A. şi alţi concitadini care-i respectă şi acum memoria. Fratele Ion, după satisfacerea stagiului militar la Pompieri (1963-1965), a urmat o şcoală a Cooperaţiei şi astfel a luat în primire magazinul din Nucşoara. Familia sa are doi copii - Ionela Rozalia, căsătorită Jubleanu şi pe Radu Gabriel, inginer care lucrează la Uzina Vâlsan şi care i-au făcut bunici. Viaţa lui Ion Chelu a fost, deci, una normală, căci după căsătoria cu Sofia, s-a ocupat de gospodărie cu familia. Soarta a făcut să ajungă şi primar prin 1991, iar cea mai dificilă sarcină pe care a avut-o de îndeplinit a fost aceea cu retrocedarea proprietăţilor. "Am sperat degeaba la sprijinul lui Ion Cîrstoiu, pe când era prefect. N-a mişcat un deget pentru consăteni! Cel mai mult ne-a ajutat Constantin Nicolescu, de la Consiliul Judeţean..."

Revenind la fratele său, ne-a povestit că era un tip interiorizat încă din copilărie, când cei mai buni prieteni ai săi erau cărţile, pe care le lua în traistă şi când mergea vara la stână. "Cu mama avea nişte discuţii aspre, pentru că atunci când vrusese să se însoare, găsise cusururi la toate fetele pe care pusese Stelică ochii. O ascultase şi rămăsese singur, ceea ce poate că-i şi convenise la un moment dat, căci nu voia să-şi strice comodităţile proprii. Asta-i reproşa mamei, la bătrâneţe, când fiu-meu îi zicea să se însoare amândoi odată, că unde fierbe o oală cu sarmale, mai are loc una... Stelică-l bombănea că nu-i stătea capul decât la prostii şi-l îndemna să se aplece mai sârguincios asupra cărţii. Radu fugea de el, că era prea aspru în dragostea lui pentru tinerii pe care-i simţea capabili şi din care voia să scoată maximul. Cred că aşa procedase şi cât fusese profesor... După pensionare nu făcuse meditaţii cu copiii, deşi avea reputaţie bună. Prefera să se ocupe de ale lui, ca un ţăran filozof revenit la rădăcini..."

"Ar merita o recunoaştere publică a muncii de calitate făcute!..."

Afirmaţia îi aparţine ing. Liviu Nicolae, care se luptă de câţiva ani buni să obţină aprobarea pentru un concurs şcolar dedicat prof. Stelian Chelu. Şi este susţinută şi de Cristian Mitrofan, ca şi de alţi foşti elevi şi chiar de către colegi de catedră, care nu uită ce valoare pedagogică a avut acest om cât timp a profesat. "N-am fost printre preferaţii dumnealui când eram elev, dar m-a învăţat multe lucruri pentru care-i sunt recunoscător. Practic, ne-am apropiat cu prilejul revederilor pe care le-am organizat, când mă duceam să-l iau de la Nucşoara şi purtam lungi şi interesante discuţii. Când mi-au spus doctorii că nu mai aveau ce-i face, a căzut cerul pe mine, nu altceva..." - mărturiseşte Liviu Nicolae, care, de curând, este un bunic mândru de minunea de nepoţică pe care o are. "Eu am fost unul dintre preferaţii d-lui Chelu, care - la o revedere - îi spunea primarului Nicuţ că trebuia să mă îndrepte spre Finanţe, nu spre Cultură, pentru că aveam simţ matematic. A fost un om deosebit, cu tact pedagogic, mereu interesat de noutăţi, bun mobilizator de energii, cu simţul umorului, care-i permitea să destindă atmosfera şi să dea noi imbolduri spre calcul. Pentru mine, pentru seriozitatea cu care-şi trata munca, a fost un model. Şi pentru că sunt convins că şi pentru alte generaţii, cred că ar rebui să avem la Curtea de Argeş un concurs de matematică pentru liceeni care să-i poarte numele!", ne-a declarat şi Cristian Mitrofan.

Curtea de Argeş a avut şi are valori, inclusiv umane, care uneori sunt estompate de ofensiva impostorilor ce le căpuşează. Nu vom face acum o listă a merituoşilor, ca să nu le aducem noi duşmani. Dar prof. Stelian Chelu rămâne, totuşi, un mare nedreptăţit, oricât de mulţi ar fi cei ce-i păstrează o imagine frumoasă, ca dascăl. Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de cei drepţi!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!